Medierea este o formă alternativă de rezolvare a disputelor între două sau mai multe părți ce doresc să ajungă la o înțelegere, cu ajutorul unei terțe persoane, specializate în calitate de mediator. Disputele pot implica (din punct de vedere al părților) state, organizații, comunității, indivizi.

Articolul alin. 1 și 2 din Legea 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator  reglementează medierea astfel: „Medierea reprezintă o modalitate facultativă de soluționare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terțe persoane specializate în calitate de mediator, în condiții de neutralitate, imparțialitate și confidentialitate.

O noutate legislativă în materia medierii este reprezentată de Proiectul de raport referitor la punerea în aplicare a Directivei 2008/52/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2008 privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă și comercială (Directiva privind medierea), adoptat de către Comisia pentru afaceri juridice la 7 martie 2017.

Care sunt motivele care au stat la baza elaborării prezentului proiect?

Directiva privind medierea are ca obiectiv facilitarea accesului la căile alternative de soluționare a litigiilor și promovarea soluționării pe cale amiabilă a acestora, încurajând utilizarea medierii și o relație echilibrată între mediere și procedurile judiciare.

În conformitate cu articolul 11 din Directiva 2008/52/CE, Comisia trebuie să prezinte un raport Parlamentului European, Consiliului și Comitetului Economic și Social cu privire la aplicarea directivei, având în vedere evoluția medierii în Uniunea Europeană și impactul directivei în statele membre.

Se consideră că, deși medierea obligatorie ar promova utilizarea medierii ca alternativă la soluționarea litigiilor în instanță, o astfel de evoluție ar fi în contradicție cu caracteristica de liberă alegere a medierii și ar aduce atingere exercitării dreptului la o cale de atac efectivă în fața unei instanțe judecătorești, consacrat la articolul 47 din Cartă.

După cum se exemplifică în Hotărârea Curții în cauza Alassini , deși implementarea prealabilă a unei proceduri extrajudiciare de soluționare pentru anumite litigii nu este în sine problematică, este necesară instituirea unor garanții pentru ca efectivitatea protecției jurisdicționale să nu fie afectată, inclusiv caracterul neobligatoriu al hotărârii pronunțate în astfel de proceduri extrajudiciare, finalizarea lor rapidă și la un cost foarte scăzut, precum și disponibilitatea unor măsuri interimare în cazuri excepționale, în care urgența situației le impune.

Care sunt recomandările faţă de statele membre?

Potrivit ştirilor juridice, se solicită statelor membre să își intensifice eforturile de a oferi cetățenilor și persoanelor juridice, oferind informații adecvate și complete cu privire la mediere și la avantajele acesteia, precum și de a asigura o mai bună cooperare între membrii profesiilor juridice în acest scop.

De asemenea, se solicită Comisiei să evalueze necesitatea stabilirii unor standarde de calitate la nivelul UE pentru serviciile de mediere, în special sub forma unor standarde minime care să asigure coerența, ținând în același timp seama de dreptul fundamental de acces la justiție, precum și de diferențele dintre culturile locale în privința medierii, ca modalitate de a promova utilizarea mai intensă a acesteia.

Atragem atenţia asupra faptului că nu toate disputele duc automat la procesul de mediere. Factori ce țin de părțile implicate determină momentul în care se va ajunge la mediere. Dacă părțile implicate nu sunt pregătite pentru acest moment, medierea nu poate avea loc. Dacă medierea are loc fără acordul uneia dintre părțile implicate, procesul nu va fi recunoscut, pentru că una dintre legile de bază este că acesta să nu se desfășoare fără consimțământul tuturor.