Recepţia construcţiilor se realizează după reguli noi. Care sunt știrile juridice?


Toată lumea a auzit povești despre construcții la a căror realizare meseriașii „au furat din material”, inginerii constructori au comis erori „fără număr” sau chiar despre situații extreme, în care, după ce s-a investit o căruță de bani într-o clădire, a reieșit, finalmente, că „strașnicul” edificiu este numai bun de demolat, fiind total nesigur pentru eventualii locatari sau utilizatori.

Dacă, în balada „Mănăstirea Argeșului”, meșterul Manole și ceilalți „nouă meșteri mari” se confruntau cu fenomenul straniu al năruirii zidurilor peste noapte, astăzi cele mai multe dintre cauzele care fac o construcție necorespunzătoare, nesigură, instabilă, sunt lesne identificabile, de către experți.

Spre deosebire de legendarul meșter Manole, singurul sacrificiu pe care trebuie să-l facă un „meșter” contemporan (profesionistul din domeniul construcțiilor) ține doar de propria persoană. El trebuie să depună timp și energie pe altarul (auto)instruirii și al desăvârșirii profesionale. Calitatea muncii în domeniul construcțiilor nu vine de la sine, fără efort și instruire. O construcție de calitate trebuie să posede rezistență mecanică, stabilitate, să fie sigură în exploatare.

 

Noutăți legislative

Recepţia construcţiilor este definită ca o „componentă a sistemului calităţii” şi „constituie un proces complex prin care se certifică finalizarea lucrărilor pentru realizarea unor construcţii noi ori a unor intervenţii la construcţiile existente, cu respectarea cerinţelor fundamentale aplicabile şi în conformitate cu prevederile autorizaţiei de construire sau desfiinţare”, dar şi ale documentelor precizate de către cartea tehnică a construcţiei.

În „Monitorul Oficial” 406/2017 a văzut lumina tiparului HG 343/2017 pentru modificarea HG 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepţie a lucrărilor de construcţii și instalaţii aferente acestora.

Investitorul sau proprietarul va efectua recepția construcțiilor de orice categorie ori clasă de importanță, atât pentru construcțiile nou-realizate, cât și în situația în care s-au înfăptuit intervenții la construcțiile existente, pentru care se emit autorizații de construire ori desființare.

Recepția va fi realizată în două faze: recepția la terminarea lucrărilor și recepția finală (la expirarea perioadei de garanție). Recepția poate fi admisă ori respinsă. În ambele cazuri trebuie expuse motivele deciziei!

Nicio construcție nu va putea fi dată în folosință fără admiterea, de către investitor, a recepţiei la finalizarea lucrărilor, preluării construcţiei de către proprietar şi obţinerii autorizaţiilor necesare utilizării construcţiei, de către acesta. Prin admiterea recepţiei este certificat faptul că executantul şi-a îndeplinit îndatoririle asumate prin contractul de lucrări ori de execuţie, documentaţia privind proiectarea, autorizaţia de construire sau desfiinţare şi documentația privitoare la execuţie.

Dacă investitorul hotărăște să preia de la executant o parte din construcţie într-o anumită fază a execuției, între investitor și executant va fi întocmit un proces-verbal de recepţie parţială. Acolo vor fi consemnate: starea părţii de construcţie cu pricina, viciile constatate ce-au apărut în urma execuţiei necorespunzătoare pentru care au fost dispuse termene în vederea remedierii, precum și măsurile de conservare a lucrărilor executate.

 

După sfârșitul lucrărilor urmează recepția

În perioada de valabilitate a autorizaţiei de construire sau desfiinţare, executantul urmează să comunice investitorului data isprăvirii tuturor lucrărilor prevăzute în contract, respectiv a lucrărilor aferente părţilor sau sectoarelor de construcţie şi îi va cere acestuia efectuarea recepţiei la terminarea lucrărilor, fiind stabilite data şi locul de întrunire a comisiei de recepţie.

În alcătuirea comisiei de recepţie la terminarea lucrărilor trebuie să intre un reprezentant desemnat de către investitor (preşedintele comisiei), un reprezentant stabilit de către autoritatea administraţiei publice competente ce a emis autorizaţia de construire/desființare, precum și 1-3 specialişti în domeniul lucrărilor de construcţii supuse recepţiei, în funcţie de categoria şi clasa de importanţă a construcţiilor, stabiliţi de către investitor, diferiți de cei implicaţi în proiectarea sau realizarea obiectivului.

Potrivit ultimelor știri juridice, asigurarea secretariatului comisiei de recepție la terminarea lucrărilor va fi realizată de către un diriginte de şantier autorizat implicat în verificarea calităţii lucrărilor executate pentru realizarea construcţiei şi a intervenţiilor la construcţia existentă, care întocmeşte, în numele investitorului, documentele de recepţie la terminarea lucrărilor. Acest diriginte de şantier autorizat nu va fi component al comisiei de recepţie.

Obligatoriu, reprezentanţii executantului şi ai proiectantului vor lua parte la recepția la terminarea lucrărilor. Dacă investitorul nu stabileşte data, ora şi locul de întrunire a comisiei de recepţie la terminarea lucrărilor sau dacă acesta nu se prezintă la data, ora şi locul de recepţie stabilit, direct sau prin împuternicit, executantul va reînnoi cererea pentru fixarea unei noi date de convocare a comisiei de recepţie la terminarea lucrărilor.

Comisia de recepţie la terminarea lucrărilor – care nu poate funcţiona decât în prezenţa a cel puţin 2/3 din membrii săi numiţi – se întruneşte la data, ora şi locul fixate, iar preşedintele acesteia, numit de către investitor, stabileşte programul după care va fi înfăptuită recepţia.

Membrii comisiei de recepţie pot solicita investitorului, pe parcursul examinării construcţiei şi a documentelor puse la dispoziţie, prezentarea altor documente relevante, precum şi realizarea de expertize tehnice, ridicări topografice, încercări suplimentare, măsurători, probe.

Comisia de recepţie poate decide suspendarea procesului de recepţie, dacă constată existenţa unor neconformităţi, neconcordanţe, defecte ori deficiențe de natură a afecta utilizarea construcţiei conform destinaţiei sale sau existenţa unor lucrări realizate necorespunzător, nefinalizate sau neexecutate, ce pot afecta cerinţele fundamentale aplicabile.

Termenul de remediere va fi statornicit de către comisia de recepţie la terminarea lucrărilor împreună cu executantul, nedepăşind 90 de zile de la data încheierii procesului-verbal de suspendare. Dacă nu se constată existenţa unor asemenea aspecte, comisia de recepţie va decide admiterea recepţiei la terminarea lucrărilor.

Va fi decisă respingerea recepţiei la terminarea lucrărilor, de către comisie, în situaţia în care comisia nu a putut examina construcţia direct, dacă executantul nu remediază elementele neconforme la timp, dacă n-au fost realizate măsurile prevăzute în avizul de securitate la incendiu ori dacă se constată vicii ce nu pot fi eliminate ce, prin natura lor, implică nerealizarea uneia sau a mai multor cerinţe fundamentale (caz în care sunt necesare expertize tehnice, reproiectări, lucrări refăcute). E interzisă întrebuințarea construcţiei a cărei recepţie la terminarea lucrărilor a fost respinsă, până la finalizarea remedierilor.

 

Cum se realizează recepția finală a lucrărilor?

Așa cum putem afla prin consultarea ultimelor noutăți legislative, recepţia finală e organizată de către proprietar, acesta stabilind data de începere a recepţiei finale, în maximum zece zile de la expirarea perioadei de garanţie. Din componența comisiei de recepție finală va face parte un reprezentant nominalizat de către proprietar(i), un reprezentant stabilit de către investitor (dacă el nu este și proprietar), plus 1-3 specialişti în domeniul lucrărilor de construcţii supuse recepţiei, în funcţie de categoria şi clasa de importanţă a construcţiilor.

Comisia de recepţie finală va hotărî admiterea recepţiei finale, dacă nu se descoperă existenţa unor vicii, diferite de cele rezultate din exploatarea necorespunzătoare a construcţiei. În schimb, comisia de recepţie finală va hotărî respingerea recepţiei finale în cazul apariţiei unor vicii, diferite de cele rezultate din exploatarea necorespunzătoare a construcţiei, ce nu pot fi eliminate şi care determină nerealizarea uneia sau a mai multor cerinţe fundamentale (circumstanțe în care sunt necesare expertize tehnice, reproiectări, lucrări ce trebuie refăcute).

În acord cu decizia comisiei de recepţie, proprietarul va aproba, în trei zile de la luarea deciziei de către comisie, admiterea sau respingerea recepţiei, semnînd procesul-verbal de recepţie finală. Procesul-verbal întocmit cu ocazia recepţiei la terminarea lucrărilor sau a recepţiei finale, cu nesocotirea legii, poate fi anulat în justiție. Dacă toți cei implicați în realizarea construcției și-au cunoscut și îndeplinit îndatoririle, nu va exista, pentru nimeni, nicio decepție… la recepție!