Potrivit Legii societăţii comerciale societatea va fi reprezentată în instanţă de către persoana desemnată de preşedintele instanţei dintre acţionarii ei, care va îndeplini mandatul cu care a fost însărcinată, până ce adunarea generală, convocată în acest scop, va alege o altă persoană.
Art. 114 alin.3 din Legea 31/1990, prevăzut mai sus, a constituit recent motiv de sesizare a Curţii Constituţionalitate.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât limitează dreptul de a contesta în justiţie deciziile/hotărârile consiliului de administraţie având ca obiect majorarea capitalului social al societăţilor pe acţiuni, atribuţie delegatã acestuia de către adunarea generală. În acest sens se susţine că prin faptul că acţionarii şi persoanele interesate pot ataca în justiţie hotărârile adunîrii generale prin care s-a dispus majorarea capitalului social al societăţii pe acţiuni, însî deciziile/hotărârile consiliului de administraţie prin care s-a dispus majorarea capitalului social al societăţii pe acţiuni nu pot fi atacate în justiţie, textul legal criticat încalcă accesul liber la justiţie printr-o excludere care ar avea semnificaţia încălcării egalităţii de tratament juridic.
Se apreciază că persoanele interesate, vătămate prin majorarea capitalului social realizată prin deciziile/hotărârile consiliului de administrație sunt lipsite, în mod nejustificat, de posibilitatea de a se adresa unei instanțe judecătorești în vederea restabilirii drepturilor lor. Instanțele de judecată, învestite cu soluționarea unor cereri de anulare a deciziilor/hotărârilor consiliului de administrație de majorare a capitalului social, le resping, ca inadmisibile, întrucât art. 114 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 nu prevede aplicabilitatea art. 132 și 133 din lege în cazul majorării de capital prevăzute de art. 113 lit. f) din lege.
Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitatee prin Decizia nr. 382/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 668/2018.
Curtea observă că legiuitorul, prin art. 114 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, a reglementat posibilitatea ca exercițiul atribuțiilor adunării generale extraordinare referitoare la mutarea sediului societății, schimbarea obiectului de activitate al acesteia – limitată doar la activitatea ori activitățile secundare ale societății, mai puțin domeniul și activitatea principală -, precum și la majorarea capitalului social să fie delegate către consiliul de administrație, respectiv directorat prin actul constitutiv sau prin hotărâre a adunării generale extraordinare, stabilind, totodată, prin alin. (3) al art. 114 din lege că deciziile consiliului de administrație sau directoratului date în domeniul atribuțiilor delegate de adunarea generală a acționarilor cu privire la mutarea sediului sau schimbarea obiectului secundar de activitate pot forma obiectul acțiunii în anulare.
Curtea reține că excluderea de la controlul judecătoresc a deciziilor consiliului de administrație/directorat de majorarea capitalului social echivalează cu imposibilitatea ca o instanță să verifice îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege de către un astfel de act. Așadar, soluția legislativă consacrată prin dispozițiile art. 114 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 care nu permite exercitarea controlului judecătoresc asupra deciziilor consiliului de administrație/directorat de majorare a capitalului social – în acest din urmă caz putând fi atacate în justiție numai hotărârile adunării generale prin care s-a dispus majorarea capitalului social – este de natură să aducă atingere substanței dreptului de acces liber la justiție consacrat de art. 21 din Constituție.
În concluzie, admite excepția de neconstituționalitate și constată că soluția legislativă cuprinsă în art. 114 alin. (3) din Legea societăților nr. 31/1990, care nu permite contestarea în justiție, pe calea acțiunii în anulare prevăzute de art. 132 din lege, a deciziilor consiliului de administrație, respectiv directoratului luate în exercitarea atribuției delegate de majorare a capitalului social, este neconstituțională.