Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare. De asemenea, se poate face contestaţie la executare şi în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condiţiile legii.

Art. 717 alin. 1 C. procedură civilă prevede că, contestaţia la executare se judecă cu procedura prevăzută de prezentul cod pentru judecata în primă instanţă, care se aplică în mod corespunzător. Potrivit ştirilor juridice, acest aliineat a constituit motiv de invocare a unei excepţii de neconstituţionalitate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că art. 717 alin. (1) din Codul de procedură civilă este neconstituţional, întrucât modificarea sa prin Legea nr. 138/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe s-a făcut prin încălcarea normelor de tehnică legislativă.

Astfel, consideră că, de vreme ce art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă conţine singura dispoziţie legală de anulare a cererii de chemare în judecată, iar alin. (5) al acestuia reglementează modalitatea de contestare a încheierii de anulare, prin neaplicarea acestor dispoziţii în cadrul contestaţiei la executare se creează un vid legislativ pe care instanţele nu au calitatea să îl suplinească după bunul plac.

Potrivit art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă, anularea cererii de chemare în judecată se face prin încheiere, dată în camera de consiliu, dacă obligaţiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (3); or, odată cu neaplicarea acestei prevederi, anularea cererii de chemare în judecată se va face prin sentinţă dată în şedinţă publică, ceea ce nu este reglementat prin lege, instanţele fiind în situaţia de a improviza măsuri legislative.

De asemenea, arată că art. 200 alin. (5) din Codul de procedură civilă stabileşte imperativ modul de contestare a măsurii anulării cererii de chemare în judecată, şi anume prin cerere de reexaminare, pe când prin neaplicarea acestei dispoziţii contestarea măsurii se va putea face doar printr-o cerere de apel, ceea ce nu este prevăzut de Codul de procedură civilă.

Curtea Constituţională a reţinut că procedura menţionată urmăreşte complinirea eventualelor lipsuri ale cererii de chemare în judecată, sub aspectul competenţei instanţei sesizate şi al elementelor esenţiale ale cererii, enumerate la art. 194 – 197 din acelaşi cod, precum datele de identificare ale părţilor şi reprezentaţilor acestora – dacă este cazul, obiectul şi valoarea cererii, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea, dovezile de care reclamantul înţelege să se folosească în susţinerea fiecărui capăt de cerere.

De asemenea, procedura regularizării cererii de chemare în judecată mai are în vedere şi achitarea taxei judiciare de timbru. Toate aceste cerinţe a căror îndeplinire este verificată de judecător înainte de fixarea primului termen de judecată au ca scop stabilirea, încă din etapa preliminară, a unui cadru procesual clar, bine definit şi evitarea introducerii unor cereri de chemare în judecată informe, care să încarce rolul instanţelor cu procese al căror parcurs ar fi fost mult mai rapid în situaţia în care declanşarea acestora s-ar fi realizat prin intermediul unor acţiuni introductive bazate pe cereri de chemare în judecată care să cuprindă toate menţiunile definitorii.

Prin urmare Curtea Constituţională va respinge excepţia de neconstituţionalitate prin Decizia nr. 573/2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 1027/2017.