În iunie 2015 a fost înregistrată la Senat o propunere legislativă cu privire la o lege privind procedura interpretării actelor normative. Această lege avea ca scop să normativizeze definiția, obiectul și metodele de interpretare, procedura adoptării actelor normative de interpretare de către legiuitorul originar sau delegat și de către autoritățile administrației publice centrale și locale.
Propunerea a primit aviz favorabil în octombrie 2015, însă Guvernul în punctul său de vedere din februarie 2016 a precizat că nu susține o astfel de propunere. În martie 2016 Senatul a respins legea, însă în noiembrie 2016 a fost adoptată de Camera Deputaților, moment în care Guvernul a sesizat CCR cu privire la neconstituționalitatea legii în ansamblul ei.
Care au fost argumentele în susținerea excepției de neconstituționalitate?
Guvernul susține că ținând cont de principiul separației puterilor în stat, autoritatea legislativă emite legi, executivul le pune în executare, iar puterea judecătorească asigură interpretarea lor. Or, prin această lege supusă atenției CCR interpretarea legilor este realizată de către oricare dintre cele trei puteri, fapt ce reprezintă o imixtiune în atribuțiile puterii judecătorești.
Această lege introduce o nouă categorie de legi, cele de interpretare care reprezintă o nouă categorie de legi pe lângă cele organice și ordinare și aduce noi atribuții pentru Parlament, atribuții care nu sunt cuprinse în Constituție.
Se susține că nu este necesară interpretarea propusă de acestă lege față de interpretarea realizată de la caz la caz de instanțele de judecată, deoarece doar acestea din urmă pot stabili interpretarea normei juridice. Interpretarea autentică realizată de legiuitor/legiuitorul delegat/autoritățile administrației publice centrale și locale este contrară prevederilor Constituționale.
Ce a decis Curtea Constituțională a României?
Analizând actele și susținerile Guvernului, CCR a pronunțat Decizia 61/2017 care a fost publicată în Monitorul Oficial 219 din 30 martie 2017. CCR apreciază că prevederile constituționale nu interzic adoptarea unei legi care să aducă elemente noi față de legea interpretată, astfel încât Parlamentul prin acest procedeu legislativ să poată realiza o interpretare oficială a legii interpretate. Trebuie acționat cu maximă prudență atunci când se adoptă o lege interpretativă, pentru că prin aceasta nu trebuie permis ca Parlamentul să încalce atribuțiile puterii executive sau judecătorești, respectându-se principiul separației puterilor în stat, iar efectele produse de legea interpretativă să fie pentru viitor.
Cu privire la introducerea competenței autorităților administrative de a emite acte administrative interpretative, CCR consideră că acest fapt încalcă principiul constituțional al legalității, deoarece acest atribut ar crea efecte incerte asupra securității raporturilor juridice.
Știrile juridice arată că legea este un act al autorității legiuitoare fiind adoptată de Parlament și supusă promulgării de către Președintele României intrând în vigoare în trei zile după publicarea ei în Monitorul Oficial cu excepția cazului în care se prevede o altă dată în cuprinsul său. Se consideră că o lege nu poate fi interpretată autentic printr-un act normativ care emană de la un organ administrativ care exercită el însuși o competență prin atribuire.
În concluzie, ținând cont că legea supusă controlului de constituționalitate cuprinde o serie de vicii de constituționalitate, Curtea Constituțională urmează să admită excepția și să constate că prevederile legii privind procedura interpretării actelor normative sunt neconstituționale.