Legea privind drepturile de autor a suferit modificări!


Dreptul de autor asupra unei opere literare, artistice sau ştiinţifice, precum şi asupra altor opere de creaţie intelectuală este recunoscut şi garantat în condiţiile Legii nr. 8/1996. Acest drept este legat de persoana autorului şi comportă atribute de ordin moral şi patrimonial.

Opera de creaţie intelectuală este recunoscută şi protejată, independent de aducerea la cunoştinţa publică, prin simplul fapt al realizării ei, chiar în formă nefinalizată.

În Monitorul Oficial nr. 33/2019 a fost publicată Legea nr. 15/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Care sunt noutăţile legislative?

Se introduc două noi articole care prevăd că sunt permise, fără consimţământul titularului oricărui drept de autor sau al oricărui drept conex şi fără plata vreunei remuneraţii, reproducerea, distribuirea, comunicarea către public, punerea la dispoziţia publicului, radiodifuzarea, închirierea şi împrumutul unei opere sau altui obiect protejat, cu condiţia ca acestea să nu contravină exploatării normale a operei şi să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularii drepturilor, în scopul:
a) realizării, de către o persoană beneficiară sau o persoană care acţionează în numele acesteia, a unui exemplar în format accesibil al unei opere sau al unui alt obiect protejat prin drept de autor sau drepturi conexe, la care persoana beneficiară are acces în mod legal, pentru uzul exclusiv al persoanei beneficiare;
b) realizării, de către o entitate autorizată, a unui exemplar în format accesibil al unei opere sau al unui alt obiect protejat prin drept de autor sau drepturi conexe, la care persoana beneficiară are acces în mod legal sau comunicarea publică, punerea la dispoziţie, distribuirea sau împrumutul, fără scop lucrativ, al unui exemplar în format accesibil către o persoană beneficiară sau o altă entitate autorizată în scopul utilizării exclusive de către o persoană beneficiară.

Expresia persoană beneficiară prevăzută mai sus înseamnă, indiferent de orice alte dizabilităţi, o persoană care:
a) este nevăzătoare;
b) are deficienţe de vedere ce nu pot fi corectate pentru a obţine o funcţie vizuală echivalentă, în esenţă, cu cea a unei persoane fără astfel de deficienţe şi care, drept urmare, nu poate citi opere tipărite în aceeaşi măsură, în esenţă, ca o persoană care nu este afectată de o astfel de deficienţă;
c) are un handicap de percepţie sau dificultăţi de citire şi, în consecinţă, nu poate să citească opere imprimate în aceeaşi măsură, în esenţă, ca o persoană care nu suferă de un astfel de handicap;
d) suferă de un handicap fizic ce o împiedică să ţină în mână ori să manipuleze o carte sau să îşi concentreze privirea ori să îşi mişte ochii într-o măsură care ar fi acceptabilă în mod obişnuit pentru citire.

Dreptul de comunicare publică a operelor muzicale este supus gestiunii colective extinse. În acest caz, organismul de gestiune colectivă reprezentativ îi reprezintă şi pe autorii şi titularii de drepturi care nu au acordat mandat. Autorul sau titularul de drepturi are libertatea să înlăture producerea efectelor gestiunii colective extinse printr-o notificare transmisă cu 30 de zile înainte organismului de gestiune colectivă reprezentativ.