Prescropţia extinctivă a constituit un subiect fierbinte mult timp după apariţia Codului civil. Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil a pus capăt mai multor critici şi polimici.

Potrivit ştirilor juridice, o critică de neconstituţionalitate a fost însă adusă Legii nr. 71/2011 cu privire la întreruperea termenului prescripţiei, mai exact cu privire la art. 204 din lege.

Astfel. în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că prevederile legale criticate contravin principiului neretroactivităţii legii civile, în măsura în care se interpretează că prevederile art. 2.539 alin. (2) teza a II – a din Codul civil referitoare la întreruperea cursului prescripţiei extinctive se aplică şi prescripţiilor începute sub imperiul legii vechi, respectiv Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă.

Se susţine că în cazul în care legiuitorul ar fi dorit să instituie o excepţie de la regula că prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit, ar fi prevăzut acest lucru în mod expres, prin precizarea faptului că prevederile art. 2.539 alin. (2) teza a II – a din Codul civil se aplică şi în cazul cererii de chemare în judecată sau de arbitrare introduse înainte de intrarea în vigoare a Codului civil. Or, în lipsa acestei dispoziţii exprese rezultă că prevederile art. 2.539 alin. (2) teza a II – a din Codul civil se aplică prescripţiilor începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil doar dacă prima acţiune de chemare în judecată a fost şi ea introdusă după intrarea în vigoare a Codului civil.

Curtea Constituţională a reţinut că  în ceea ce priveşte regimul juridic aplicabil prescripţiilor începute şi neîmplinite la intrarea în vigoare a noului Cod civil, Curtea reţine că legiuitorul a optat pentru regula ultraactivităţii legii vechi, astfel încât prescripţiile în curs sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale sub imperiul cărora au început să curgă. În acest sens, potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011, “Prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.” În mod excepţional, de la regula cuprinsă în art. 201 din Legea nr. 71/2011, legiuitorul a instituit două excepţii, respectiv două situaţii în care prescripţiilor începute şi neîmplinite la intrarea în vigoare a legii noi li se aplică legea nouă, respectiv Codul civil. În acest sens sunt dispoziţiile art. 203 şi art. 204 din Legea nr. 71/2011, cel din urmă fiind textul de lege criticat în prezenta cauză.

Curtea reţine că prevederile textului de lege criticat, raportate la art. 2.539 alin. (2) teza a II – a din Codul civil, reprezintă o normă tranzitorie specială, derogatorie de la regula instituită prin art. 201 din Legea nr. 71/2011, care reglementează o veritabilă aplicaţie a principiului aplicării imediate a legii noi, potrivit căruia legea nouă se aplică şi efectelor viitoare ale unor situaţii juridice anterior născute, dar neconsumate la data intrării în vigoare a legii no.

Prin urmare va respinge excepţia de mai sus prin Decizia nr. 587/2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 976/2017.