Recepţia construcţiilor constituie o componentă a sistemului calităţii şi este procesul prin care se certifică, în condiţiile legii, finalizarea lucrărilor pentru realizarea unor construcţii noi sau a unor intervenţii la construcţii existente, din domeniul infrastructurii rutiere şi feroviare de interes naţional, cu respectarea cerinţelor fundamentale aplicabile şi în conformitate cu prevederile autorizaţiei de construire sau desfiinţare, precum şi ale documentelor prevăzute în cartea tehnică a construcţiei. Procesul de recepţie se finalizează prin încheierea unui act denumit Proces – verbal de recepţie.
În Monitorul Oficial al României nr. 934/2018, a fost publicată Hotărârea nr.845/2018 pentru aprobarea Regulamentului privind recepția construcțiilor din domeniul infrastructurii rutiere și feroviare de interes național, din 24.10.2018.
Regulamentul stabilește trei posibilități de recepţie a lucrărilor:
1. Preluarea unor părți de construcție – Până la terminarea întregii lucrări prevăzute în contract, în cazul în care investitorul decide astfel, pot fi preluate părți din construcție într-un anumit stadiu fizic de execuție, în baza unui proces-verbal de predare-primire încheiat între executant și investitor;
2. Recepția la terminarea lucrărilor – Prin supunerea la recepție a lucrării, executantul urmează să confirme finalizarea lucrării îndeplinirea obligațiilor prevăzute de Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
3. Recepția finală – Recepția finală este organizată de investitor, acesta stabilind data de începere a recepției finale, în maximum 10 zile de la expirarea perioadei de garanție. Perioada de garanție este cea menționată în contractul de execuție a lucrărilor de construcții și nu poate fi mai mică decât cea prevăzută de lege (această fiind mai mult o măsură de „excepție” stabilită în favoarea investitorului).
Potrivit noutăţilor legislative, recepția construcțiilor de orice categorie și clasă de importanță se efectuează de către investitor, care este persoana juridică care încheie contractul de execuție a lucrărilor de construcții, urmărește îndeplinirea lui și preia lucrarea, în condițiile legii, de la executant după admiterea recepției la terminarea lucrărilor.
Prin supunerea la recepție a lucrării, executantul urmează să confirme finalizarea lucrării îndeplinirea obligațiilor prevăzute de Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Componența comisie este prevăzută la art. 10 din Regulament.
Comisia urmează să examineze: respectarea prevederilor din autorizația de construire/desființare, precum și avizele/acordurile și condițiile de execuție impuse de autoritățile competente; executarea lucrărilor în conformitate cu prevederile contractului de execuție; terminarea tuturor lucrărilor prevăzute în contractul de execuție.
Recepţia se consideră a fi începută la data la care comisia de recepţie se întruneşte şi îşi începe activitatea potrivit Regulamentului. Menţionăm că procesul – verbal încheiat cu ocazia recepţiei la terminarea lucrărilor sau a recepţiei finale, cu încălcarea prevederilor legale, poate fi anulat de către instanţele competente, potrivit legii.