Chemarea unei persoane în faţa organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată se face prin citaţie.

Citaţia se înmânează, oriunde este găsit, personal celui citat, care va semna dovada de primire. Iar în caz de refuz persoana însărcinată să comunice citaţia va afişa pe uşa destinatarului o înştiinţare, încheind un proces – verbal cu privire la împrejurările constatate.

Art. 260 alin. 2 lit. f şi g) C. procedură penală, prevede că înştiinţarea trebuie să cuprindă printre altele menţiunea termenului stabilit de organul judiciar care a emis citaţia în care destinatarul este în drept să se prezinte la organul judiciar pentru a i se comunica citaţia şi menţiunea că, în cazul în care destinatarul nu se prezintă pentru comunicarea citaţiei, citaţia se consideră comunicată la împlinirea acestui termenului prevăzut în înştiinţare.

Cele două prevederi au fost contestate şi s-a invocat o excepţie de neconstituţionalitate în acest sens, potrivit ştirilor juridice.

Excepţia de neconstituţionalitate s-a motivat susţinându-se că în situaţia în care destinatarul citaţiei nu este găsit de către agentul procedural, acestuia îi este afişată o înştiinţare, care cuprinde elementele prevăzute în cuprinsul textului criticat, dar nu şi termenul la care este chemat în faţa instanţei.

Se susţine, de asemenea, că intervalul de timp în interiorul căruia persoana citată îşi poate ridica citaţia este stabilit de către grefieri şi de către agenţii procedurali în mod aleatoriu, ceea ce poate genera discriminare pentru persoanele citate care se află în aceeaşi situaţie juridică, fiind dat exemplul martorilor citaţi la acelaşi termen, în aceeaşi cauză penală, dar care intră în posesia citaţiilor la intervale de timp foarte diferite. Se conchide că dispoziţiile art. 260 alin. (2) lit. f) şi g) din Codul de procedură penală încalcă accesul liber la justiţie.

Curtea Constituţională constă că s-a argumentat greşit excepţia de neconstituţionalitate. Art. 260 alin. (2) lit. f) şi g) din Codul de procedură penală se referă la situaţia în care persoana citată refuză să primescă citaţia nu la situaţia în care persoana citată nu este găsită.

Or, această ipoteză juridică nu constituie obiectul de reglementare al art. 260 alin. (2) lit. f) şi g) din Codul de procedură penală, care constituie obiectul excepţiei, care prevede cazul în care persoana refuză să primească citaţia, motiv pentru care Curtea nu poate reţine existenţa unei legături între cele două elemente ale excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv motivarea acesteia şi textul criticat, legătură absolut necesară pentru soluţionarea sa.

În cazul în care persoana citată nu este găsită, legislaţia prevede o reglementare specifică regăsită în art. 261 C. procedură penală, norme juridice care nu au fost contestate de către acesta.

Prin urmare, exccepţia de neconstituţionalitate a fost respinsă prin Decizia nr. 727/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 130/2017.