Este important să cunoaştem faptul că organizarea şi desfăşurarea mitingurilor trebuie să respecte normele legale în vigoare.

Astfel, dispoziţiile legale le regăsim în Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice. Art. 1 alin.2) al actului menţionat anterior prevede că adunările publice – mitinguri, demonstraţii, manifestaţii, competiţii sportive, procesiuni şi altele asemenea, ce urmează să se desfăşoare în pieţe, pe căile publice ori în alte locuri în aer liber, se pot organiza numai după declararea prealabilă prevăzută de prezenta lege.

Nerespectarea acestei dispoziţii constituie contravenţie potrivit art. 26 din aceeaşi lege.

Potrivit ştirilor juridice, s-a considerat că dispoziţiile de mai sus conţin unele dispoziţii contrare dispoziţiilor constituţionale iar în acest sens s-a invocat o excepţie de neconstituţionalitate.

Cum s-a motivat excepţia de neconstituţionalitate?

S-a susţinut că sintagma “se pot organiza” din cuprinsul art. 1 alin. (2) din Legea nr. 60/1991 este ambiguă şi creează confuzie, neînţelegându-se dacă “a organiza”, în sensul textului criticat, înseamnă “a se desfăşura”, “a planifica”, “a concepe” sau “a aranja”. Se arată că intenţia legiuitorului a fost aceea de a conferi verbului “a organiza” sensul de “a desfăşura”, întrucât, pentru declararea unei adunări publice, conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 60/1991, se impune notificarea prealabilă a primarului unităţii administrativ – teritoriale.

Se susţine, totodată, că expresia “în aer liber” din cuprinsul art. 1 al Legii nr. 60/1991 este ambiguă, potrivit acesteia legea criticată având ca obiect de reglementare doar adunările publice organizate, nu şi pe cele spontane. De asemenea, se arată că sintagma “orice alte întruniri” este neconstituţională, conform acesteia urmând a fi nelegale toate întrunirile la care iau parte două sau mai multe persoane.

Ce a decis Curtea Constituţională?

Curtea reţine că sintagmele invocate de autorul excepţiei au semnificaţia obligativităţii obţinerii unei autorizaţii prealabile în cazul organizării unor adunări publice dintre cele prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 60/1991 şi, prin urmare, a caracterului ilegal al adunărilor publice care nu respectă această condiţie legală, impusă de legiuitor în scopul protecţiei drepturilor fundamentale ale celorlalţi membri ai societăţii, care nu participă la respectivele adunări.

Astfel, în vederea prevenirii dezordinii şi a menţinerii unei ordini în trafic legiuitorul a reglementat obligaţia declarării prealabile a oricărei adunări publice, fără ca, prin aceasta, să încalce dispoziţiile constituţionale referitoare la libertatea întrunirilor.

Mai mult se consideră că enumerarea prevăzută la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 60/1991 este una exemplificativă, aspect ce rezultă din folosirea de către legiuitor a sintagmei “şi altele asemenea“. Această tehnică juridică de reglementare a definiţiei adunărilor publice nu este, însă, de natură a conferi normei juridice analizate un caracter neclar, imprecis sau imprevizibil, textul criticat fiind în acord cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie referitoare la calitatea legii.

Prin Decizia nr. 687/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 137/2017, Curtea Constituţională, având în vedere considerentele de mai sus, a respins excepţia de neconstituţionalitate.