Ce prevede noul model al contractului de asigurare socială?


Modelul contractului de asigurare socială a fost recent actualizat prin Ordinul nr. 489/2017 pentru aprobarea modelului contractului de asigurare socială şi al actului adiţional la acesta, utilizate în sistemul public de pensii, publicat în Monitorul Oficial nr. 77/2018.

Modelul contractului de asigurare socială, aprobat prin ordinul menţionat mai sus, se utilizează pentru asigurarea voluntară în sistemul public de pensii începând cu data de 1 ianuarie 2018.

Obiectul contractului este asigurarea în sistemul public de pensii reglementat prin Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, pentru obţinerea pensiei pentru limită de vârstă sau pentru completarea venitului asigurat care va fi utilizat la calculul acesteia.

Obligaţiile Casei de Pensii:
– valorificarea, la stabilirea pensiei pentru limită de vârstă, a stagiului de cotizare realizat în baza prezentului contract de asigurare socială şi a venitului asigurat care a constituit baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale conform prezentului contract;
certificarea, la cererea asiguratului, a stagiului de cotizare realizat în baza prezentului contract;
– notificarea asiguratului, ori de câte ori venitul lunar asigurat este mai mic decât nivelul minim prevăzut de lege, ca urmare a modificării, prin act normativ, a nivelului câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat;
– în cazul neplăţii contribuţiei de asigurări sociale la termenul prevăzut în contract, Casa calculează dobânzi şi penalităţi de întârziere, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
– acordarea ajutorului de deces prevăzut la art. 125 şi 126 din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare.

Obligaţiile asiguratului:
– achitarea contribuţiei de asigurări sociale în cuantumul şi la termenul stabilit la pct. 3.6 din prezentul contract;
achitarea de dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru neplata contribuţiei de asigurări sociale la termenul prevăzut în contract;
– înştiinţarea Casei asupra modificărilor survenite în termenii prezentului contract;
să se prezinte la sediul Casei atunci când este solicitat, respectând termenul stabilit de aceasta.

De reţinut că în situaţia rezilierii contractului, contribuţia de asigurări sociale achitată nu se restituie; stagiul de cotizare realizat până la data rezilierii contractului se valorifică la stabilirea dreptului la pensie pentru limită de vârstă.
Contractul de asigurare socială se poate rezilia, oricând, din iniţiativa asiguratului. Acesta so poate rezilia din iniţiativa casei teritoriale de pensii, în cazul neplăţii contribuţiei de asigurări sociale pentru o perioadă de 6 luni consecutive. În acest caz, rezilierea se face începând cu ziua următoare celei până la care s-a plătit contribuţia de asigurări sociale împreună cu dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente.