Dreptul la un apărător ales în cazul persoanelor juridice este o obligaţie?


ccr

Decizia nr. 192 din 7 aprilie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 84 alin. (2) din Codul de procedură civilă a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 407/30.05.2016.

Sesizarea vine din partea Curţii de Apel Timişoara care susţine neconstituţionalitatea dispoziţiilor prevăzute mai sus.

Excepţia pusă în atenţia Curţii

Se susţine că art. 84 alin.(2) C. procedură civilă nu corespunde prevederilor constituţionale şi se comite o nedreptate. Acesta prevede obligativitatea persoanelor juridice ca, la redactarea cererii şi a motivelor de recurs, precum şi în susţinerea acestuia, să fie asistate numai de către un avocat sau consilier juridic.

Obligativitatea angajării unui avocat în recurs reprezintă o sarcină disproporţională, descurajând persoanle juridice să apeleze la serviciul justiţiei. Astfel, sunt afectate drepturile şi libertăţile fundamentale consacrate în art. 21 şi 24 din Constituţie, care se referă la accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare.

Dreptul la un apărător ales, reglementat ca o garanţie a dreptului la apărare, nu poate fi transformat într-o obligaţie ori într-o condiţie de admisibilitate a exercitării unei căi de atac.

Motivarea Curţii

Curtea a constatat că, în cazul persoanelor juridice (indiferent că sunt de drept public sau de drept privat), textul de lege criticat restrânge liberul acces la justiţie şi dreptul la apărare. Efectuând un test de proporţionalitate pentru a verifica dacă limitele aduse prin intervenţia legiuitorului, reprezintă o limitare rezonabilă care să nu fie disproporţionată faţă de obiectivul urmărit şi care să nu transforme dreptul în unul iluzoriu/teoretic, Curtea a constatat că nu se asigură un just echilibru între măsura care a determinat limitarea dreptului de acces liber la justiţie şi scopul legitim urmărit, neexistând un raport rezonabil de proporţionalitate între cerinţele de interes general referitoare la buna administrare a justiţiei şi protecţia dreptului la apărare şi a accesului liber la justiţie. Astfel, prin condiţionările impuse realizării interesului general este afectat în mod iremediabil interesul persoanei care doreşte să recurgă la concursul justiţiei în vederea realizării drepturilor şi intereselor sale legitime. Condiţionarea exercitării căii de atac de angajarea sau numirea unui consilier juridic sau de încheierea, în mod obligatoriu, a unui contract de asistenţă judiciară, drept condiţie de admisibilitate a recursului, impune în sarcina persoanei juridice atât condiţii excesive pentru exercitarea căii de atac a recursului, cât şi costuri suplimentare pentru plata serviciului justiţiei.

Concluzii

În cazul de faţă, Curtea observă că a soluţionat deja această excepţie prin Decizia nr. 485 din 23 iunie 2015, în care a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că textul de lege criticat în cauza de faţă contravine dispoziţiilor constituţionale care garantează dreptul de acces liber la justiţie şi dreptul la apărare.

Deciziile Curţii Constituţionale au putere de lucru judecat, sunt definitive şi general obligatorii.

În cazul în care Curtea s-a pronunţat deja, cum este cazul de faţă, este clară şi soluţia instanţei de a respinge ca inadmisibilă această excepţie şi de a face trimitere la decizia prin care a fost soluţionată.