În cazul în care proprietarii de apartamente au restanţe, potrivit legislaţiei în vigoare li se poate stabili de către asociaţia de proprietari şi penalizările aferente sunei restante.

Poate va-ţi întrebat vreodată de ce penalităţile sunt stabilite de către asociaţia de proprietari şi nu de legislaţia în vigoare privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti.

Tocmai aceeastă întrebare a constituit motivul invocării unei excepţii de neconstituţionalitate.

Motive invocate

S-a adresat întrebarea firească, de ce în cazul penalităţilor se aplică art. 49 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţilor de proprietari şi nu Ordonanţa nr. 13/2011 care priveşte dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti.

Mai mult decât atât, în raporturile dintre proprietari şi diverşi furnizori de utilităţi se aplică prevederile art. 1 – 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar – fiscale în domeniul bancar.

Această disproporţie vădită dintre cuantumul dobânzilor aplicabile aduce atingere art. 44 din Constituţie, prin micşorarea patrimoniului persoanelor fizice.

Soluţia Curţii Constituţionale

Posibilitatea de a se stabili un sistem propriu de penalizări reprezintă o măsură adecvată, necesară şi care păstrează un just echilibru între interesul colectiv al proprietarilor şi cel individual, al fiecărui proprietar în parte.

Legiuitorul a permis stabilirea de către asociaţia de proprietari a unui sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanţă, reglementând un maximum cu privire la cuantumul acestora, respectiv de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, fără ca suma penalizărilor să poată depăşi suma la care s-au aplicat, precum şi cu privire la perioada de la care se vor aplica – numai după o perioadă de 30 de zile care depăşeşte termenul stabilit pentru plată.

Cu atât mai mult, textul de lege criticat instituie o măsură de protecţie a proprietarilor care plătesc la termen cotele de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari. În lipsa unei astfel de reglementări, s-ar putea ajunge în situaţia ca aceştia să nu mai beneficieze de serviciile contractate cu terţii ori să suporte penalităţile ce rezultă din neplata la termen a serviciilor de către alţi proprietari. Această măsură sancţionează pe de o parte comportamentul culpabil al proprietarilor care nu-şi plătesc la termen cotele de contribuţie, iar, pe de altă parte, protejează colectivitatea, fără a aduce atingere justului echilibru între interesele concurente. Din aceste considerente  nu poate fi primită critica privind încălcarea dreptului de proprietate privată.

Acestea au fost şi motivele pentru care Curtea a respins, ca neîntemeiată această excepţie, prin Decizia nr. 207/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 472/2016.

Concluzionăm prin a remarca faptul că legiuitorul prin instituirea acestui sistem nu a făcut decât să apere interesele coletive şi individuale ale proprietarilor şi nu a nedreptăţit pe nimeni. Trebuie să avem în vedere în aplicarea legii că specialul derogă de la general, astfel încât dispoziţiile speciale au întâietate în aplicare.