Modificări în domeniul achizițiilor publice


Faptul că de la 1 februarie 2017 a crescut salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, l-a determinat pe legiuitor să aprecieze că va avea un impact semnificativ asupra contractelor de achiziții publice, putându-se ajunge la neîndeplinirea contractelor semnate și reluarea procedurii de atribuire. În plus, poate apărea riscul diminuării gradului de cheltuiere a fondurilor alocate sau europene, fapt ce ar duce la amânarea/întârzierea implementării unor proiecte.

Astfel, a fost adoptată Ordonanța de urgență nr. 107/2017 pentru modificarea și completarea unor acte normative cu impact în domeniul achizițiilor publice care a  fost publicată în Monitorul Oficial 1022 din 22 decembrie 2017 și ale cărei prevederi se aplică de la publicare.

Remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică

Știrile juridice prevăd că  orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al unei autorităţi contractante sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri poate solicita anularea actului, obligarea autorităţii contractante la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, pe cale administrativ-jurisdicţională sau judiciară.

Cel care se consideră vătămat se poate adresa fie pe cale administrativ-jurisdicțională Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, fie pe cale judecătorească apelând la instanța de judecată.

Autoritatea contractantă care a luat la cunoştinţă despre depunerea de către persoane diferite a unor contestaţii împotriva aceluiaşi act al autorităţii contractante, atât în faţa Consiliului, cât şi în faţa instanţei, are obligaţia să informeze Consiliul şi instanţa în acest sens, transmiţând totodată copii de pe contestaţiile formulate. În acest caz, instanța poate pronunța conexarea contestațiilor solicitând Consiliului transmiterea dosarului. În termen de 10 zile de la primirea dosarului transmis de către Consiliu, instanța va dispune citarea părților implicate în vedere discutării conexării contestațiilor. În situația în care nu se pronunță măsura conexării, instanța va restitui Consiliului dosarul transmis în cel mult 5 zile de la pronunțare.

Contestația formulată pe cale administrativ-jurisdicțională

Cel care se consideră vătămat de răspunsul primit la notificarea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în 3 zile începând cu ziua următoare primirii notificării prealabile sau orice persoană care se consideră vătămată de măsurile de remediere adoptate de autoritatea contractantă poate sesiza Consiliul în vederea anulării actului autorităţii contractante, obligării acesteia la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, precum şi pentru recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, în termen de 10 zile, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică, achiziţie sectorială sau de concesiune este egală sau mai mare decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţurilor de participare sau de 5 zile, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică, achiziţie sectorială sau de concesiune este mai mică decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţurilor de participare.

Termenul de contestare se calculează începând cu ziua următoare luării la cunoștință a răspunsului autorității contractante, în sensul că nu urmează să revoce actele emise sau să adopte măsuri de remediere, dacă autoritatea contractantă a respectat termenul prevăzut la 3 zile începând cu ziua următoare primirii notificării prealabile. Dacă autoritatea nu a răspuns,  atunci termenul curge începând cu următoare zi după cele 3 zile de la primirea notificării.

Contestația formulată este soluționată pe fond de Consiliu în termen de 20 de zile lucrătoare de la data primirii dosarului achiziției publice, al achiziției sectoriale sau al concesiunii, respectiv în termen de 10 zile lucrătoare în situația incidenței unei excepții care împiedică analiza pe fond a contestației.

Deciziile Consiliului privind soluționarea contestației pot fi atacate de către autoritatea contractantă și/sau de către orice persoană vătămată, cu plângere la instanța de judecată competentă, atât pentru motive de nelegalitate, cât și de netemeinicie, în termen de 10 zile de la comunicare. Plângerea împotriva deciziei date de Consiliu se taxează cu 225 lei (fiind considerată cerere neevaluabilă în bani se taxează cu 50% din 450 lei).

În cazul depunerii plângerii la instanță, întâmpinarea este obligatorie. Intimatul este obligat să comunice instanței de judecată și petentului întâmpinarea în termen de 5 zile lucrătoare de la comunicarea plângerii de către instanța de judecată. Nedepunerea întâmpinării în termen atrage decăderea din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții în afara celor de ordine publică. Rețineți că nu se pot depune probe noi, cu excepția înscrisurilor noi, care pot fi depuse, sub sancțiunea decăderii, odată cu plângerea, respectiv odată cu întâmpinarea. Instanța poate dispune, din oficiu, administrarea oricărei probe necesare soluționării cauzei.

Contestația formulată pe cale judiciară      

Competența de soluționare a contestațiilor privind procedurile de atribuire privind contractele de achiziții publice se soluționează de tribunalul de la sediul autorității contractante de către , secția de contencios administrativ și fiscal, prin complete specializate în achiziții publice. Contestația este soluționată de urgență și cu precădere, într-un termen ce nu va depăși 45 de zile de la data sesizării legale a instanței.

În vederea soluționării cererii, părțile sunt citate, iar pârâtul va primi o copie de pe contestație și de pe actele atașate la aceasta. Primul termen de judecată este de maximum 20 de zile de la data înregistrării plângerii. Pârâtul are obligația de a depune întâmpinarea în 5 zile lucrătoare de la comunicarea contestației de către instanță, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și invoca excepții. Contestația se timbrează cu 225 lei.

Pentru soluționarea proceselor și cererilor privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi pentru cele privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor, nu se impune parcurgerea unei proceduri prealabile.

Sentința tribunalului poate fi atacată numai cu recurs, în termen de 10 zile de la data comunicării, la secția contencios administrativ și fiscal a curții de apel, care judecă în complet specializat în achiziții publice. Recursul este soluționat de urgență și cu precădere, într-un termen care nu va depăși 30 de zile de la data sesizării legale a instanței.

Ce se întâmplă cu contestațiile și cererile aflate în curs de soluționare?

În aceste cazuri dacă există contestații, procese și cereri aflate în curs de soluționare în fața Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor sau, după caz, a instanțelor judecătorești la 22 decembrie 2017, ele se vor judeca conform legii în vigoare la data la care au fost începute.