Oricine a avut, cel puţin o dată, prilejul de a vizita o rudă sau un bun prieten internat în spital. Cu astfel de ocazii ne-am putut da seama, adeseori, că fie programul de vizită nu e adaptat orelor libere ale unei persoane ocupate, fie că, aşa cum se întâmplă pe aici, la porţile Orientului, regulile nu sunt făcute decât pentru a fi încălcate.
Ca să fim sinceri, în majoritatea spitalelor este suficient să nimereşti persoana potrivită pentru a putea face vizite bolnavului şi înainte ori după orele de vizită. De bună seamă că omul potrivit, cel care te poate introduce, este şi nărăvit la mici sau mai mari atenţii. Fiecare cum s-a obişnuit încă de la angajare. Sau cum i-am obişnuit noi! Bineînţeles, spitalele au şi contracte cu firmele de pază. Dar angajaţii acestora tac chitic când primesc indicaţii de la domnul doctor sau doamna asistent-şef să permită intrarea vreunui vizitator întârziat sau venit prea devreme.
Aţi fi înclinaţi a crede că mai-marii de la Ministerul Sănătăţii nu cunosc aceste realităţi? Să nu-i judecăm pripit! Fiindcă se pare că nu doar ştiu cum stau lucrurile, fie şi numai din auzite, dar sunt şi hotărâţi să ia atitudine. Doriţi dovada? Asta vă şi oferim în rândurile ce urmează!
Stop arbitrariului!
Până acum, unităţile spitaliceşti, indiferent că ne referim la cele din reţeaua Ministerului Sănătăţii ori la acelea al căror management a fost anterior transferat autorităţilor administraţiei publice locale, şi-au stabilit singure programul de vizite, destinat aparţinătorilor pacienţilor. Aceste programe sunt mai mult sau mai puţin adaptate nevoilor publicului şi, în majoritatea situaţiilor, diferă mult de la spital la spital. Practic, de multă vreme era nevoie să fie emisă o reglementare unitară la nivel naţional, care să pună capăt arbitrariului din domeniu. Aşa că specialiştii ministerului şi-au suflecat mânecile şi au conceput un proiect legislativ menit să îndeplinească acest deziderat.
Proiectul de Ordin privind reglementarea programului de vizite al aparţinătorilor pacienţilor internaţi în unităţile sanitare publice (emis în temeiul art. 7 alin. (4) din H.G. nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii) este deja publicat, din data de 6.12.2012, pe site-ul ministerului, unde îl puteţi vizualiza. Vom rezuma şi comenta punctele cele mai importante din conţinutul său, pentru că, aşa cum veţi vedea, ele prezintă un sporit interes!
Dacă proiectul va fi aprobat, aparţinătorii pacienţilor internaţi în spitalele publice vor putea efectua vizite într-un interval orar destul de generos. Astfel bolnavii vor putea vizitaţi, în zilele lucrătoare, între orele 16.00- 20.00. În weekend, ei vor putea primi vizite între orele 10.00 şi 18.00. Este un program mai potrivit decât cele aflate în uz la majoritatea spitalelor. O primă bilă albă pentru proiect… şi pentru autori!
Spitalul– mai aproape de nevoile publicului
Programul de vizite va fi afişat într-un loc vizibil, la toate intrările unităţii sanitare. Un pacient nu va putea fi vizitat decât de maximum trei-patru persoane concomitent. Era o prevedere necesară! Câteodată, intrând într-un salon de spital, ai putea crede că, la unii dintre pacienţi, a venit în vizită tot neamul, până la gradul III de rudenie… cel puţin.
În schimb, pacienţii internaţi în secţiile de terapie intensivă vor primi vizite zilnice din partea membrilor familiei, cu menţiunea că vizitatorii nu pot fi mai mulţi de doi. Mai mult, secţiile de terapie intensivă ale unităţilor medicale vor trebui să pună la dispoziţia publicului un număr telefonic prin care personalul medical să ofere familiei ştiri despre starea pacientului. La solicitare desigur! Pacienţii aflaţi într-o stare gravă sau în stadiul terminal al unei afecţiuni vor putea fi vizitaţi zilnic, în orice moment. De asemenea, în cazul în care condiţiile permit şi cu aprobarea medicului curant, lângă pacientul aflat într-o stare critică poate sta necontenit unul dintre aparţinătorii săi. Nici pacienţii cu un grad diminuat de mobilitate nu au fost uitaţi! La cerere, unul dintre aparţinători va putea primi acces permanent la aceştia. Tot la solicitare, unul dintre părinţi va putea fi prezent în permanenţă, în cazul în care copilul său se află internat la terapie intensivă. La copiii de peste 3 ani internaţi în orice secţie, se poate aproba accesul permanent al unui aparţinător.
Încă un aspect pozitiv al proiectului legislativ, desigur cu condiţia să fie pus în aplicare cu maximă rigoare, este că administraţiei spitalului public îi va fi interzisă stabilirea ori perceperea oricărei taxe pentru vizitarea pacienţilor în timpul orelor prevăzute ori la alte ore, în cazul aparţinătorilor cu drept de acces neîngrădit. Nici “micile atenţii” nu vor mai fi tolerate! Cel puţin aceasta e intenţia legiuitorului! Pentru că, în cazul încălcării dovedite a programului de vizite sau a primirii de foloase în acest scop, cei responsabili cu asigurarea pazei riscă destul de mult, chiar şi întreruperea relaţiei contractuale cu spitalul.
Proiectul legislativ poate fi consultat pe site-ul Ministerului Sănătăţii, la rubrica “Legislaţie”, în cadrul arhivei “Transparenţă decizională”. Acum, la final, permiteţi-ne o întrebare. Credeţi că acest proiect legislativ este, încă, susceptibil de îmbunătăţire? Aveţi chiar şi idei în acest sens? Atunci nu ezitaţi să le trimiteţi pe adresa pusă la dispoziţie de către minister, [email protected] . Dar grăbiţi-vă! Fiindcă mai aveţi la dispoziţie doar câteva zile pentru aceasta !