Ce efecte produce plângerea împotriva procesului – verbal de constatare a contravenţiei privind circulația pe drumurile publice?


Legislația privind circulația pe drumurile publice, în special OUG nr. 195/2002, prevede că împotriva procesului – verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se poate depune plângere.

Termenul este de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta ori la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul.

Este important de reținut că plângerea suspendă executarea amenzii şi a sancţiunii contravenţionale complementare dispuse prin procesul – verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei de la data înregistrării. Astfel, contravenientul căruia i-a fost, de exemplu, suspendat permisul de conducere, poate conduce în continuare până la pronunțarea instanței.

Suspendarea exercitării dreptului de a conduce se reia de drept începând cu ora 00.00 a zilei următoare celei în care a fost predat permisul de conducere, după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti prin care instanţa a respins plângerea formulată împotriva procesului – verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei sau a admis-o în parte, menţinând sancţiunea contravenţională complementară aplicată, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.

În situaţia în care, la data de la care se reia executarea suspendării dreptului de a conduce, dreptul de a conduce este afectat deja de o altă suspendare a exercitării acestuia, perioada de suspendare care trebuie executată curge în continuarea perioadei de suspendare aflate deja în curs de executare.

Predarea permisului de conducere de către contravenient se face personal, prin reprezentant convenţional sau prin servicii de curierat, cu aviz de primire, în termenul de 30 de zile, la serviciul/biroul poliţiei rutiere, care îl va înainta unităţii de poliţie care îl are în evidenţă.

Iar în cazul în care contravenientul nu predă permisul de conducere în termenul de 30 de zile, durata de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se majorează de drept cu 30 de zile, fără îndeplinirea vreunei alte formalităţi.