Condițiile în care se ia decizia cu privire la instalarea camerelor audio video în unitățile școlare!


OUG nr. 95/2024 prevede modificarea şi completarea Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023 şi a Legii învăţământului superior nr. 199/2023.

Actul normativ aprobat de Guvern introduce mai multe modificări în scopul asigurării unui mediu educațional sigur şi sănătos. Sunt avute în vedere acțiuni pe care să le poată întreprinde unitățile școlare pentru prevenirea comportamentelor care încalcă sau favorizează încălcarea normelor de moralitate/conduită, în orice formă de manifestare – violenţă verbală, fizică, psihologică – bullying.

Pentru a crește siguranța în spațiul școlar – se reglementează clar condițiile în care se ia decizia cu privire la instalarea camerelor audio video în unitățile școlare.

Această decizie se poate lua de fiecare unitate școlară cu acordul părinților, respectiv elevilor majori și salariaților unității școlare. În situații excepționale, atunci când există risc crescut de violență în spațiul școlar, fiind înregistrat un număr semnificativ de sesizări, instalarea sistemului de supraveghere audio-video se poate face doar cu informarea persoanelor vizate.

În ambele situații, decizia de instalarea și/sau punere în funcțiune a sistemelor de supraveghere se ia de către consiliul de administrație al unității școlare preuniversitare, cu aprobarea directorului și consultarea personalului, pe o perioadă de maximum 1 an calendaristic.

Sistemele de supraveghere audio-video pot fi instalate în spațiul școlar în sălile de clasă, în exteriorul clădirilor, pe holuri, în sălile de mese și de festivități, pe holurile căminelor sau internatelor, precum și în sălile de sport, cu excepția vestiarelor și grupurilor sanitare.