În Monitorul Oficial nr. 616/2024 a fost publicată OUG nr. 96/2024 privind acordarea de sprijin şi asistenţă umanitară de către statul român cetăţenilor străini sau apatrizilor aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina.
Această ordonanță de urgență asigură cadrul legislativ primar pentru incluziunea socială a cetățenilor străini sau apatrizilor proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, prin adoptarea unor norme clare privind acordarea către această categorie de cetățeni a unor sume forfetare, pentru acoperirea cheltuielilor de cazare și hrană, pe o perioadă determinată de timp, din bugetul inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă/ Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.
Sprijinul se acordă în scopul incluziunii acestor cetățeni, asigurându-le drepturi similare cu cele ale cetățenilor români în domeniul sănătății, educației și muncii.
Ordonanța de urgență prevede că cetățenii străini sau apatrizi proveniți din zona conflictului armat din Ucraina care au obținut permisul de protecție temporară anterior datei de 1 iulie 2024 vor avea dreptul, în baza reînnoirii permisului de ședere temporară și cu condiția îndeplinirii condițiilor legale de eligibilitate, la o serie de beneficii sociale prevăzute în legislația din România, care includ, printre altele, alocația de stat pentru copii, venitul minim de incluziune, indemnizația de șomaj, indemnizația de handicap, indemnizația lunară pentru creșterea copiilor. Aceste beneficii se acordă condiționat, în funcție de specificul fiecărei prestații, în condiții similare cu cele prevăzute de legislația aferentă din România.
La rândul lor, cetățenii care obțin pentru prima dată permisul de protecție temporară începând cu data de 1 iulie 2024 vor avea dreptul, o singură dată pe o perioadă de 4 luni consecutiv, la o sumă forfetară lunară al cărui cuantum, condiții și mecanism de acordare vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului.
La finalul celor 4 luni consecutive, beneficiarii din această categorie vor avea acces la sistemul de asistență și protecție socială din România.