Ultimele modificări ale Codului fiscal!


În Monitorul Oficial nr. 534/2024 a fost publicată OUG nr. 59/2024 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi alte măsuri fiscale.

Pentru a proteja puterea de cumpărare a salariaților, Guvernul a majorat de la 200 de lei la 300 de lei din salariul suma lunară pentru care nu se va plăti impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii.

Decizia se va aplica în cursul acestui an, începând cu drepturile salariale pentru luna iulie, în contextul majorării salariului minim brut pe țară garantat în plată de la 3.300 de lei lunar, cât este în prezent, la 3.700 de lei lunar.

Se mai prevede că în vederea îndeplinirii obligaţiilor stabilite prin candidatura României pentru asigurarea sediului Centrului european de competenţe în domeniul Securităţii cibernetice şi ale altor norme europene sau a înţelegerilor încheiate cu instituţiile europene, Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării încheie un contract de închiriere multianual, iar costurile aferente închirierii, precum şi costurile aferente amenajării, serviciilor şi echipamentelor de securitate, ale întreţinerii şi funcţionării spaţiului sunt asigurate din bugetul de stat, prin bugetul ministerului de resort.