Senatorul social-democrat Liviu Marian Pop crede că unul dintre cele mai importante cadre legislative care trebuie să intre în cel mai scurt timp în vigoare este Legea salarizării.
În ciuda faptului că încă nu există un text scris, atât acesta, cât şi colegii săi din PSD vreau să acorde mai multă flexibilitate conducătorilor de instituţii, astfel încât aceştia să îşi poată achita subalternii în funcţie de performanţele lor, se precizează într-un comunicat.
”Trebuie să se ţină cont de unele aspecte. Este necesară aprobarea Legii salarizării. Astfel, angajaţii vor fi încurajaţi să obţină rezultate bune în meseria lor. Subalternii vor putea fi plătiţi în funcţie de anumite criterii de performanţă, însă încadrându-ne în plafonul de 7% din PIB pentru cheltuielile salariale, asumat în faţa FMI. În momentul de faţă nu există o scară a performanţelor, motiv pentru care în administraţia publică salariile sunt cam aceleaşi pentru mare parte a angajaţilor. Mi se pare normal să ai posibilitatea să sancţionezi, atunci când este cazul, sau să încurajezi performanţa acolo unde există”, a afirmat Liviu Pop.
Conform sursei citate, se are în vedere şi reducerea decalajelor salariale de la 1 la 40, cât este în prezent, la 1 la 7.
Liviu Pop crede că un prim pas în vederea acestei reforme a fost deja făcut prin desfiinţarea a 60.000 de posturi vacante (excepţie cele din sănătate şi educaţie, unde este deficit de personal).