Se dorește actualizarea normelor UE privind permisele de conducere


Cu peste 20.000 de vieți pierdute anual în accidente rutiere în UE, Parlamentul sprijină reformarea normelor UE privind permisele de conducere pentru a se asigura că acestea contribuie la siguranța rutieră și la tranziția verde și digitală a UE.

Eurodeputații doresc ca șoferii să fie mai bine pregătiți pentru situații reale de trafic și să fie conștienți de riscuri, în special pentru participanții la trafic vulnerabili, cum ar fi pietonii, copiii, bicicliștii și utilizatorii scuterelor electrice.

Prin urmare, condusul în condiții de zăpadă și polei, utilizarea telefonului mobil în condiții de siguranță la volan, unghiurile moarte, sistemele de asistență pentru șofer și deschiderea ușilor vehiculului în siguranță ar trebui, de asemenea, să facă parte din testele de obținere a permisului de conducere.