Situația centralizată cu beneficiarii de carduri sociale pentru alimente


Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială și Casa Națională de Pensii Publice, instituții subordonate și respectiv sub autoritatea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, au transmis către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene situația centralizată cu beneficiarii de carduri sociale pentru alimente:

– 614.358 persoane, adulți și copii, încadrate în grad de handicap grav, accentuat și mediu;

– 13.098 familii cu cel puțin 2 copii în întreținere;

– 3.130 familii monoparentale;

– 192.398 familii beneficiare de ajutor de incluziune;

– 1.714.246 de pensionari;

– 528 de persoane fără adăpost.