Creșterea gradului de ocupare a forţei de muncă este un obiectiv prioritar pentru Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, care derulează, prin Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, măsuri de sprijin pentru angajatorii care încadrează tineri:
➡SUBVENȚII
Acestea se acordă angajatorilor care angajează:
-tineri absolvenţi de învăţământ – 2.250lei/lună, timp de 12 luni;
-tineri NEET – 2.250lei/lună, timp de 12 luni;
-tineri cu risc de marginalizare socială cu care s-au încheiat contracte de solidaritate – 2.392 de lei (4xISR/Indicatorul Social de Referință). Sprijinul se acordă pentru mininimum 1 an și pentru maximum 3 ani.
➡UCENICIA LA LOCUL DE MUNCĂ
-Suma acordată angajatorilor – 2.250 lei/lună; banii se dau pe durata contractului de ucenicie în funcţie de nivelul de calificare.
➡STAGIILE PROFESIONALE
-2.250 lei/lună pe durata contractului de stagiu de 6 luni pentru absolvenții de învățământ superior.
-Se acordă sprijin pentru angajatori și pentru stimularea încadrării elevilor şi studenţilor pe perioada vacanţelor. Subvenția este de 50% din valoarea indicatorului social de referinţă, pentru maximum 60 de zile.