Ministerul Educației a publicat recent lista olimpiadelor care se vor organiza și desfășura în anul școlar 2023 – 2024.
În calendarul competițiilor naționale aprobate de minister se află, în premieră, Olimpiada de Securitate Cibernetică (OSC), ca o recunoaștere clară a importanței majore pe care o dobândește educația de securitate cibernetică în România, în contextul evoluției tehnologice rapide, dar și al deficitului de specialiști în acest domeniu.
Olimpiada de Securitate Cibernetică se va desfășura în două etape, astfel: faza județeană (2 martie 2024) și faza națională (22-25 mai 2024). Sesiunea etapei județene este formată dintr-o probă teoretică de o oră și o probă practică de cinci ore, cu o pauză de maximum 30 de minute între cele două.
La etapa națională va fi susținută o singură probă de concurs, care va cuprinde itemi ce vizează aspecte teoretice și aplicații practice de tip Jeopardy.