Ordinul nr. 381/2024 prevede aprobarea tarifelor pentru informaţiile şi documentele eliberate din Buletinul procedurilor de insolvenţă.
Se aprobă tarifele pentru eliberarea de informaţii şi documente din Buletinul procedurilor de insolvenţă, de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale, după cum urmează: certificate constatatoare că un act de procedură este sau nu este înregistrat şi publicat în Buletinul procedurilor de insolvenţă, raport istoric despre un debitor, date statistice şi informaţii pentru serii de debitori, copii de pe Buletinul procedurilor de insolvenţă, copii certificate de pe actele de procedură publicate.
Informaţiile şi documentele precum şi accesul online la Buletinul procedurilor de insolvenţă, secţiunea persoane juridice, se eliberează/asigură, cu titlu gratuit, autorităţilor şi instituţiilor publice, misiunilor diplomatice acreditate, precum şi altor persoane juridice prevăzute expres de lege.
Tarifele se pot achita în numerar, prin POS, prin virament bancar în conturile deschise la Trezoreria Statului şi prin portalul de servicii online al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.