Senatul României constată că propunerea de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de extindere a Directivei la resortisanţii ţărilor terţe care îşi au reşedinţa legală pe teritoriul unui stat membru respectă principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii.
Potrivit Hotărârii nr. 17/2024 Senatul României consideră că prin recunoaşterea reciprocă a acestor două carduri în toate statele membre, persoanele cu dizabilităţi vor beneficia mai uşor de condiţiile speciale şi/sau de tratamentul preferenţial oferit(e) de operatorii privaţi sau de autorităţile publice atunci când accesează servicii, activităţi şi facilităţi într-o varietate de domenii de politică, cum ar fi cultura, timpul liber, turismul, sportul, transportul public şi privat şi educaţia, şi vor avea acces mai uşor la condiţiile şi facilităţile de parcare rezervate persoanelor cu dizabilităţi, în condiţii egale cu cele oferite rezidenţilor cu dizabilităţi recunoscute.
La nivel naţional, Strategia naţională privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi “O Românie echitabilă” 2022 – 2027 stabileşte domeniile de acţiune pentru asigurarea participării depline şi efective a persoanelor cu dizabilităţi, bazată pe libertatea de decizie, în toate domeniile vieţii şi într-un mediu accesibil şi rezilient.