Comisia solicită ROMÂNIEI să închidă și să reabiliteze depozitele ilegale de deșeuri


Comisia Europeană a decis să trimită României un aviz motivat pentru nerespectarea integrală a Directivei privind depozitele de deșeuri (Directiva 1999/31/CE) și a Directivei-cadru privind deșeurile (Directiva 2008/98/CE).

Directiva privind depozitele de deșeuri impune statelor membre să ia măsurile necesare pentru închiderea și reabilitarea depozitelor de deșeuri pentru care nu au fost eliberate autorizații. Conform Directivei-cadru privind deșeurile, statele membre au obligația de a recupera și elimina deșeurile într-un mod care să nu pericliteze sănătatea umană și mediul, interzicând abandonarea, descărcarea sau evacuarea necontrolată a deșeurilor.

Prin Tratatul de aderare a României, autorităților li s-a acordat ca termen data de 16 iulie 2017 pentru a se conforma acestor norme în ceea ce privește un număr de 101 depozite de deșeuri. Întrucât această obligație nu a fost respectată integral, Comisia a trimis României o scrisoare de punere în întârziere în octombrie 2020.

Până în prezent, România a închis și reabilitat 92 de depozite de deșeuri. Calendarul pentru închiderea și reabilitarea celor nouă depozite de deșeuri rămase este 2026-2028 pentru cinci dintre acestea și este incert pentru celelalte patru depozite de deșeuri. În consecință, Comisia a decis să emită un aviz motivat adresat României, care are la dispoziție două luni pentru a răspunde și a lua măsurile necesare. În caz contrar, Comisia poate decide să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu privire la acest caz.