Ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectoarele suin şi avicol


Ordonanța nr. 12/2023 prevede instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectoarele suin şi avicol, în perioada 1 august 2022 – 31 august 2023, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

Actul normativ vizează instituirea unei scheme de ajutor de stat cu caracter temporar pentru susținerea activității crescătorilor din sectoarele suin și avicol, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, valabilă până la data de 30 iunie 2024, în scopul compensării pierderilor generate de creșterea prețurilor la furaje, combustibil și alte costuri.

Valoarea totală care poate fi acordată pentru fiecare întreprindere ce își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole nu depășește echivalentul în lei a 280.000 euro.

Valoarea totală maximă a schemei de ajutor de stat este de 126.694.400 lei, echivalentul sumei de 25,6 milioane euro pentru sectorul suin și 151.934.300 lei, echivalentul sumei de 30,7 milioane euro pentru sectorul avicol. Cursul de schimb valutar euro/lei pentru calcularea valorii totale maxime/ cuantumului este cel comunicat de Banca Națională a României la data de 1 august 2023, respectiv de 4,9334 lei/euro.

Beneficiari ai schemei pot fi:
a) crescători de suine persoane juridice, întreprinderi individuale sau familiale, persoane fizice autorizate, precum și societăți agricole constituite în baza Legii nr. 36/1991 privind societățile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, cu modificările și completările ulterioare, care au desfășurat activitate de îngrășare și/sau reproducție a suinelor, în perioada 1 august 2022 – 31 august 2023;
b) crescători de păsări persoane juridice, întreprinderi individuale sau familiale, persoane fizice autorizate, precum și societăți agricole constituite în baza Legii nr. 36/1991 privind societățile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, cu modificările și completările ulterioare, care au desfășurat activitate de reproducție și/sau incubație și/sau creștere a păsărilor pentru carne sau ouă, în perioada 1 august 2022 – 31 august 2023.

Fondurile provin de la bugetul de stat în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2024.