Hotărârea nr. 754/2023 prevede modificarea Regulamentului privind auditul de calitate în domeniul serviciilor contabile.
Auditul de calitate se întemeiază pe 5 principii fundamentale:
a) universalitate: auditul se aplică tuturor cabinetelor definite ca atare şi tuturor serviciilor profesionale realizate de acestea: contabilitate, audit, consultanţă, expertiză etc.;
b) confidenţialitate: nicio informaţie privind un cabinet sau un membru al acestuia nu poate fi adusă la cunoştinţă terţilor;
c) adaptarea auditului: este corespunzător naturii misiunilor exercitate şi mărimii cabinetului;
d) colegialitate: auditul este efectuat de către experţii contabili membri ai Corpului, anume formaţi şi instruiţi, care au calitatea de angajaţi ai Corpului;
e) armonizare: pe cât posibil, cabinetele care execută activităţi reglementate de mai multe organisme profesionale pot face obiectul unui audit cu obiective stabilite de comun acord cu aceste organisme.
Auditul de calitate are drept referinţă standardele profesionale emise de Corp pentru fiecare serviciu profesional prestat, regulile şi normele profesionale în vigoare în momentul exercitării misiunilor şi uzanţele profesionale, precum şi Codul etic naţional al profesioniştilor contabili.