Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006 a fost modificată de Legea nr. 420/2023.
Venitul mediu disponibil pe o gospodărie la nivelul unităţii administrativ – teritoriale se determină în funcţie de mediul de rezidenţă, urban sau rural, pe baza datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică, ca diferenţă între veniturile totale medii lunare pe o gospodărie din mediul urban/rural şi cheltuielile cu impozite, contribuţii, cotizaţii, taxe în mediul urban/rural, la care se aplică un factor de ajustare calculat ca raport între câştigul salarial mediu brut lunar la nivelul judeţului şi câştigul salarial mediu brut lunar la nivel naţional.
În cazul operatorilor regionali care furnizează/prestează serviciul în mai multe judeţe, venitul mediu disponibil la nivelul ariei de operare este suma veniturilor medii disponibile, la nivelul fiecărui mediu de rezidenţă din fiecare judeţ, ponderate cu populaţia din mediul respectiv, raportată la populaţia totală din aria de operare.