Hotărârea nr. 164/2023 prevede aprobarea Regulamentului privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie.
Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie stabilesc metodologia pentru realizarea atribuţiilor Inspecţiei Judiciare de analiză, verificare şi control în domeniile specifice de activitate, în conformitate cu prevederile legale şi regulamentare.
Inspecţia Judiciară are atribuţii de verificare a activităţii şi conduitei judecătorilor şi procurorilor, atribuţii de control şi alte atribuţii prevăzute de lege sau regulamente.
Inspectorul – şef nu poate să îndeplinească acte care privesc judecători sau procurori care îşi desfăşoară activitatea în cadrul ultimei instanţe sau, după caz, parchet unde acesta a funcţionat înaintea numirii ca inspector judiciar. În acest caz, actul este îndeplinit de inspectorul – şef adjunct, de directorul Direcţiei de inspecţie pentru judecători sau de directorul Direcţiei de inspecţie pentru procurori, în această ordine de prioritate.