Camera Deputaților susţine propunerea de Recomandare a Consiliului privind un cadru european pentru atragerea şi păstrarea în Europa a talentelor din domeniul cercetării, inovării şi antreprenoriatului.
Potrivit Hotărârii nr. 71/2023 se susţine sprijinirea tranziţiei cercetătorilor către sectoare mai largi de ocupare a forţei de muncă în afara mediului academic, prin stimulente financiare, prin facilitarea adaptării la mediul de lucru din sectorul de afaceri şi prin programe destinate cercetării aplicative şi transpunerii rapide a rezultatelor în practică.
De asemenea, se recomandă măsuri de încurajare a microîntreprinderilor şi a întreprinderilor la început de drum ce îşi propun aducerea pe piaţă a rezultatelor cercetării ştiinţifice, cu obiectivul de a creşte rata de supravieţuire a acestora şi de a accelera lansarea pe piaţă de noi produse şi servicii.