În vederea creării unei rețele de administrații publice digitale interconectate și a accelerării transformării digitale a sectorului public european, președinția Consiliului și negociatorii Parlamentului European au ajuns la un acord provizoriu cu privire la legislația propusă referitoare la măsuri pentru un nivel ridicat de interoperabilitate a sectorului public în întreaga UE (Actul privind Europa interoperabilă).
Regulamentul urmărește să instituie un nou cadru de cooperare pentru administrațiile publice din UE cu scopul de a asigura furnizarea fără sincope a serviciilor publice la nivel transfrontalier și să stabilească măsuri de sprijin care să promoveze inovarea și să consolideze schimbul de competențe și de cunoștințe.
Noul act legislativ va institui o structură de guvernanță a interoperabilității în vederea creării unui ecosistem de soluții comune de interoperabilitate pentru sectorul public al UE. Astfel, administrațiile publice din UE pot contribui la soluțiile respective și le pot reutiliza, pot inova împreună și pot crea valoare adăugată.