Începând cu data de 30 noiembrie 2023 sistemul de garanţie – returnare, SGR, este obligatoriu tuturor producătorilor şi comercianţilor.
SGR reprezintă o modalitate prin care operatorii economici îndeplinesc responsabilitatea pentru preluarea, transportul şi reciclarea ambalajelor SGR, în condiţiile prevăzute de Hotărârea nr. 1074/2021.
Producătorii, prin intermediul administratorului SGR, sunt obligaţi să realizeze următoarele obiective minime anuale de returnare a ambalajelor SGR:
a) 65% sticlă, 65% plastic, 65% metal pentru anul 2024;
b) 75% sticlă, 80% plastic, 80% metal pentru anul 2025;
c) 85% sticlă, 90% plastic, 90% metal începând cu anul 2026.
Gradul de îndeplinire a obiectivelor de returnare se calculează prin raportul dintre numărul total de ambalaje SGR introduse pe piaţa naţională şi numărul total de ambalaje SGR validate în baza codului de bare ca fiind returnate în cadrul SGR în anul calendaristic de referinţă şi va fi verificat de către Administraţia Fondului pentru Mediu.
Potrivit legislației, ambalajele SGR validate ca fiind returnate în cadrul SGR sunt cele stabilite la punctele de returnare prin sistemul electronic de numărare al echipamentelor automate de preluare şi, respectiv, la centrul de numărare dacă ambalajele au fost preluate manual la punctele de returnare.