ANCOM. Semnătura electronică poate fi utilizată pentru încheierea contractelor de comunicații electronice


Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații a informat că semnătura electronică poate fi acum utilizată pentru încheierea contractelor de comunicații electronice.

Contractele de comunicații electronice pot fi încheiate în scris, pe hârtie sau în format electronic, utilizând semnătura electronică, dar și prin mijloacele de comunicare la distanță, conform reglementărilor în vigoare.

Microîntreprinderile, întreprinderile mici sau organizațiile non-profit beneficiază de aceleași drepturi pe care le au și consumatorii în relațiile contractuale cu furnizorii de servicii de comunicații electronice, în măsura în care nu au convenit în mod explicit să renunțe, în tot sau în parte, la aceste drepturi.