Instrucţiuni privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile săvârșite de beneficiarii ajutoarelor de stat


Ordinul nr. 1394/2022 prevede punerea în aplicare a Instrucţiunilor privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute la art. 45 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996.

Metodologia de stabilire a cuantumului amenzii se întemeiază pe determinarea unui nivel de bază, care se va putea majora în cazul existenţei circumstanţelor agravante sau se va reduce în cazul existenţei circumstanţelor atenuante.

Nivelul de bază se determină în funcţie de gravitatea şi durata faptei. Ca punct de plecare pentru determinarea nivelului de bază al amenzii este avut în vedere minimul amenzii prevăzut pentru respectiva faptă, respectiv suma de 5.000 lei.

Potrivit știrilor juridice, în evaluarea gravităţii încălcării trebuie avute în vedere, printre altele, natura faptei, gradul de pericol social şi, în special, dacă informaţiile solicitate de autoritatea de concurenţă, acţiunea de control împiedicată de contravenient sau neîndeplinirea obligaţiilor legale aflate în sarcina contravenientului puteau avea un impact semnificativ asupra îndeplinirii atribuţiilor din domeniul ajutorului de stat ale Consiliului Concurenţei.