Entitățile juridice sunt sprijinite în vederea participării la proiecte de colaborare susţinute financiar prin intermediul Fondului European de Apărare


OUG nr. 178/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1211/2022, prevede sprijinirea entităţilor juridice stabilite în România, în vederea participării la proiecte de colaborare susţinute financiar prin intermediul Fondului European de Apărare (EDF).

Se implementează cadrul național de aplicare a prevederilor Regulamentului (UE) 2021/697 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2021 de instituire a Fondului European de Apărare, iar Ministerul Apărării Naționale este desemnat ca autoritate națională responsabilă de semnarea și aprobarea documentelor necesare pentru susținerea proiectelor de cercetare-dezvoltare de interes național, finanțate prin EDF.

Până în prezent, mai multe entități industriale, de cercetare și universitare din România sunt implicate în proiecte care au fost desemnate să primească finanțare EDF, în urma competițiilor desfășurate anual.

De aceea, la nivel național, este necesară adoptarea acestui act normativ pentru a reglementa responsabilitățile autorităților publice relevante, ce rezultă din Regulamentul EDF, astfel încât să poată fi susținută mai bine participarea entităților stabilite în România la proiecte finanțate prin acest program european.

Ministerul Apărării Naționale are rolul, printre altele, de a elabora documentele de susținere necesare pentru proiectele EDF, în colaborare cu ministerele apărării din alte state membre ale UE sau state asociate la program interesate, și va gestiona procesul pentru stabilirea tematicilor și subiectelor prioritare la nivel național, cu respectarea priorităților în domeniul apărării, pe care România le susține pentru includere în programele de lucru anuale ale EDF.