În Monitorul Oficial nr. 1000/2022 a fost publicat Ordinul nr. 3178/2022 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1.648/2022 privind modalitatea de distribuire a medicamentului iodură de potasiu 65 mg comprimate către populaţie.
Prin excepţie, Ministerul Sănătăţii va distribui unităţilor sanitare ale ministerelor şi instituţiilor din cadrul Sistemului naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională medicamentul iodură de potasiu 65 mg comprimate pentru angajaţii proprii, membrii de familie ai acestora, precum şi alte categorii de persoane, pe baza prescripţiei.
Iar modalitatea de distribuire a medicamentului iodură de potasiu 65 mg comprimate şi categoriile de persoane cărora li se distribuie se va stabili prin norme proprii elaborate de ministere şi instituţii.
Menţionăm că aceste prevederi se aplică şi pacienţilor străini şi apatrizi care, potrivit actelor normative în vigoare, au dreptul la medicamente şi/sau servicii medicale în România, precum şi reprezentanţilor misiunilor diplomatice.