Ultimele modificări aduse Legii educaţiei naţionale


Prin OUG nr. 128/2022 a fost modificată şi completată Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011.

Actul normativ creează cadrul legislativ necesar pentru extinderea învăţământului profesional dual la nivel universitar.

Astfel, instituţiile de învăţământ superior acreditate vor putea organiza, împreună cu operatori economici, învăţământ superior dual, formă de învăţământ în care responsabilităţile cu privire la desfăşurarea activităţilor de învăţare, predare şi evaluare sunt partajate între instituţia de învăţământ superior acreditată şi operatori economici. Instituţia de învăţământ superior organizează şi desfăşoară activităţi de învăţare, predare şi evaluare, iar operatorii economici organizează activităţi de învăţare prin muncă şi participă la evaluare.

Ca o noutate, operatorii economici care încheie contract de parteneriat cu instituţiile de învăţământ superior pentru organizarea şi desfăşurarea formei de învăţământ superior dual beneficiază de facilităţi la plata impozitelor, taxelor şi contribuţiilor datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale, bugetelor fondurilor speciale sau bugetelor locale, potrivit prevederilor legale, după cum urmează:
a) valoarea cumulată a burselor plătite de către operatorii economici studenţilor înmatriculaţi la forma de învăţământ superior dual se deduce la plata impozitului pe profit al acestora;
b) valoarea cumulată a investiţiilor dedicate activităţilor de învăţare prin muncă se deduce din impozitul pe profit al operatorilor economici.

Totodată, instituţiile de învăţământ superior vor putea înfiinţa, singure sau prin asociere, societăţi comerciale, fundaţii, asociaţii, unităţi de învăţământ preuniversitar, consorții pentru învățământ dual, cu aprobarea senatului universitar, conform prevederilor legale. Condiţia ca acestea să se înfiinţeze este aceea ca ele să contribuie la creşterea performanţelor instituţiei.