Ordinul nr. 710/2022, publicat în Monitorul Oficial nr. 328/2022, prevede aprobarea Ghidului de finanţare a Programului privind ecologizarea zonelor afectate de deşeuri.
Obiectul Programului îl reprezintă susţinerea financiară a activităţilor vizând colectarea deşeurilor, în vederea ecologizării zonelor afectate de poluare. Pentru îndeplinirea scopului Programului se va urmări colectarea deşeurilor astfel încât acestea să poată fi valorificate/reciclate conform legii
Etapele Programului sunt următoarele:
a) publicarea pe pagina de internet a AFM a ghidului de finanţare, a anunţului de deschidere a sesiunii de depunere a cererilor de finanţare şi a sumei alocate;
b) depunerea cererilor de finanţare, aprobarea finanţării şi încheierea contractelor de finanţare;
c) implementarea proiectelor.
Sunt solicitanţi eligibili unităţile administrativ – teritoriale organizate la nivel de comună, oraş, municipiu, judeţ, subdiviziunile administrativ – teritoriale şi asociaţiile de dezvoltare intercomunitară.
Sunt eligibile proiectele care au ca scop ecologizarea zonelor afectate de poluarea cu deşeuri (plastic, metal, deşeuri de echipamente electrice şi electronice, sticlă, hârtie, cartoane, lemn, cauciuc, materiale textile, baterii şi acumulatori, anvelope), inclusiv a gospodăriilor, zonelor de protecţie din jurul lacurilor naturale, lacurilor de acumulare, cursurilor de apă, digurilor, canalelor, barajelor şi a altor lucrări hidrotehnice, câmpurilor, pădurilor de pe raza teritorială a UAT/ADI.