Se înfiinţează Comisia de anchetă privind investigarea cazurilor de abuzuri fizice împotriva minorilor din serviciile de tip rezidenţial


Hotărârea nr. 26/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 208/2022, prevede investigarea cazurilor de abuzuri sexuale sau a oricăror abuzuri fizice împotriva minorilor din serviciile de tip rezidenţial aflate în subordinea direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţie a copilului.

În acest scop se înfiinţează Comisia de anchetă privind investigarea cazurilor de abuzuri sexuale sau a oricăror abuzuri fizice împotriva minorilor din serviciile de tip rezidenţial aflate în subordinea direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţie a copilului.

Printre obiectivele Comisiei se numără audierea persoanelor cu funcţii de conducere în serviciile de tip rezidenţial, a salariaţiilor şi a directorilor executivi ai DGASPC pe raza cărora au fost raportate cazuri de abuzuri sexuale sau orice abuzuri fizice împotriva minorilor instituţionalizaţi precum şi stabilirea măsurilor care ar trebui luate pentru remedierea problemelor investigate, respectiv pentru atragerea răspunderii persoanelor responsabile.

Comisia de anchetă este formată din 15 membri şi are un birou compus din preşedinte, un vicepreşedinte şi un secretar, aleşi cu votul majorităţii membrilor, în prima şedinţă a comisiei.

Mai menţionăm că hotărârile Comisiei de anchetă se adoptă cu vot deschis al majorităţii membrilor prezenţi.