Noi reglementări privind Fondul de garantare a asiguraţilor


Norma nr. 6/2022 prevede modificarea şi completarea Normei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 24/2019 privind Fondul de garantare a asiguraţilor.

Ca o noutate, contribuţia datorată de asigurători Fondului se virează lunar, în moneda naţională – leu, cel târziu până la data de 15 a fiecărei luni pentru luna precedentă, în contul acestuia.

De asemenea, asigurătorii sunt obligaţi să întocmească şi să transmită lunar Fondului, până la data de 15 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, raportările privind contribuţia datorată şi virată la Fond, distinct pentru cele două categorii de asigurări, respectiv asigurări generale şi asigurări de viaţă.

Până acum fondul avea ca destinaţie plata despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii încheiate, în condiţiile legii, cu societatea de asigurare faţă de care s-a dispus deschiderea procedurii de faliment, potrivit condiţiilor de asigurare şi în limita plafonului de garantare.

Această prevedere nu mai este reglementată ci se prevede că fondul nu preia funcţiile unui asigurător şi nu are obligaţia de a confirma valabilitatea poliţelor de asigurare emise de asigurători, de a elibera certificat privind daunele înregistrate sau de a formula oferte de despăgubire.

De asemenea, persoanele care invocă drepturi de creanţă împotriva asigurătorului ca urmare a producerii unor riscuri acoperite printr-o poliţă de asigurare valabilă pot solicita deschiderea dosarului de daună prin completarea unei cereri şi transmiterea acesteia Fondului.