A fost aprobată Metodologia – cadru privind organizarea admiterii în ciclurile de studii universitare de licenţă, de master şi de doctorat.
Ordinul nr. 3.102/2022, publicat în Monitorul Oficial nr. 171/2022, prevede că instituţiile de învăţământ superior elaborează şi aplică regulamentul propriu de organizare a admiterii la programele de studii oferite în concordanţă cu misiunea proprie, strategia instituţională, precum şi cu cerinţele pieţei forţei de muncă.
Iar admiterea românilor de pretutindeni, precum şi a cetăţenilor din state terţe Uniunii Europene se realizează în baza metodologiilor special elaborate de către Ministerul Educaţiei.
Instituţiile de învăţământ superior organizează concurs de admitere pentru fiecare ciclu de studii universitare. Organizarea concursului de admitere pentru fiecare ciclu de studii universitare se poate desfăşura şi online, instituţiile de învăţământ superior având obligaţia să îşi prevadă în regulamentul propriu şi această modalitate de admitere.
Concursul pentru admiterea la toate ciclurile de studii universitare şi toate formele de învăţământ se poate organiza, de regulă, în două sesiuni, în condiţii identice, înainte de începerea anului universitar, dar nu mai târziu de 30 septembrie.
De asemenea, Ordinul nr. 3106/2022 prevede că examenele de licenţă şi disertaţie se organizează şi se desfăşoară numai de către instituţiile de învăţământ superior acreditate, pe baza unui regulament propriu aprobat de senatul universitar şi publicat pe site-ul web al instituţiei de învăţământ superior.