Codul fiscal a suferit modificări!


În Monitorul Oficial nr. 92/2022 a fost publicată Ordonanța de Guvern nr. 4/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi pentru prorogarea unui termen.

Prin actul normativ se prelungeşte până la 31 iulie 2022 termenul în care companiile pot depune cerere de restructurare a obligaţiilor bugetare, în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale.

Termenul aflat acum în vigoare este 31 ianuarie 2022. Măsura vine în sprijinul mediului economic, care se confruntă cu lipsa lichidităţilor, însă are în vedere şi îmbunătăţirea conformării voluntare a contribuabililor care au dificultăţi privind plata obligaţiilor bugetare.

De asemenea, prin actul normativ au fost aprobate mai multe măsuri în domeniul accizelor, cu impact pozitiv asupra întreprinderilor mici şi mijlocii. Concret, se reglementează procedura privind deplasarea produselor accizabile eliberate pentru consum pe teritoriul unui stat membru şi care se deplasează către teritoriul unui alt stat membru, pentru a fi utilizate acolo sau livrate în scop comercial.