Începând cu anul viitor instituţiile publice centrale nu mai pot solicita copii după documentele cetăţenilor!


Cu toţii ştim că se doreşte debirocratizarea sistemului administrativ prin facilitarea obţinerii de copii ale diverselor documente iar în acest sens a fost făcut un prim pas.

Legea nr. 267/2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 1076/2021, prevede completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

Se interzice instituţiilor publice şi organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluţionării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către instituţii publice sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale.

Trebuie să avem în vedere că aceste prevederi sunt aplicabile instituţiilor publice centrale, de exemplu ministere, nu şi în cadrul instituţilor publice locale, de exemplu primării.

Pentru a obţine informaţiile instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale vor solicita entităţilor care au emis documentele, în format electronic, copii sau extrase ale acestora, în baza consimţământului expres al beneficiarului serviciului public.