Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: interpretarea dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 219/2020 în sensul de a lămuri dacă aceste prevederi se aplică şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, în calea de atac a apelului, în raport cu considerentele Deciziei nr. 80 din 12 noiembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

ÎCCJ reţine că, în situaţia de faţă, deşi nu se poate considera că a intervenit o abrogare propriu – zisă a dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2020, întrucât cel care a acţionat a fost reprezentantul contenciosului constituţional, sesizat cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a normei de drept ce face obiectul analizei prezentei proceduri, iar nu legiuitorul, se constată că efectele ivite după pronunţarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 189 din 18 martie 2021 sunt asemănătoare celor determinate de abrogare, şi anume dispoziţia legală declarată neconstituţională nu mai poate constitui temei juridic pentru pretenţiile deduse judecăţii.

Drept urmare dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2020, şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti având ca obiect decizii de compensare emise anterior intrării în vigoare a legii modificate, nesoluţionate definitiv.