Curtea Constituţională a fost sesizată cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 din Legea bugetului de stat pe anul 2021 nr. 15/2021.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 38 din Legea bugetului de stat pe anul 2021 nr. 15/2021 care au următorul cuprins: “Până la data de 31 decembrie 2021, prin derogare de la prevederile art. 20 din Legea nr. 31/2007 privind reorganizarea şi funcţionarea Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, cu modificările şi completările ulterioare, finanţarea cheltuielilor instituţiei se asigură din veniturile proprii”.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că eliminarea, pe calea derogării, a subvenţiilor de la bugetul de stat acordate Academiei determină modificarea unei reglementări legale în vigoare, respectiv art. 20 alin. (1) din Legea nr. 31/2007, deşi legea bugetului de stat se elaborează pe baza legilor aflate în vigoare, care prevăd cu claritate modul de finanţare a cheltuielilor instituţiei.
Curtea Constituţională constată că legea bugetului de stat, prin derogarea realizată, a modificat, pentru anul 2021, o lege în vigoare, depăşind sfera de relaţii sociale pe care aceasta are aptitudinea constituţională să o reglementeze. Astfel, textul criticat, în loc să se subsumeze obiectului de reglementare al unei legi bugetare, în sensul de a identifica veniturile bugetare care să susţină cheltuiala bugetară reglementată de Legea nr. 31/2007, a procedat la eliminarea acestei cheltuieli.
Prin urmare, prin Decizia nr. 449/2021 publicată în Monitorul Oficial nr. 689/2021 a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a stabilit că dispoziţiile art. 38 din Legea bugetului de stat pe anul 2021 nr. 15/2021 sunt neconstituţionale.