Operatorii economici care execută lucrări sub tensiune trebuie să îndeplinească mai multe cerinţe!


În Monitorul Oficial nr. 596/2021 a fost publicat Ordinul nr. 34/2021 pentru aprobarea Normei tehnice privind stabilirea cerinţelor pentru executarea lucrărilor sub tensiune în instalaţii electrice.

Normele se aplică la executarea lucrărilor sub tensiune de către personalul specializat aparţinând operatorilor economici din sectorul energiei electrice, autorizat din punctul de vedere al securităţii muncii pentru lucrări în instalaţiile electrice, conform legislaţiei în vigoare în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

Operatorii economici care execută lucrări sub tensiune trebuie să deţină dotările tehnico – materiale şi resursele umane necesare aplicării tehnologiilor pentru executare.

De asemenea, operatorii trebuie să deţină mijloacele de protecţie, sculele, dispozitivele şi echipamentele de muncă necesare pentru executarea lucrărilor sub tensiune, astfel încât să asigure SSM a executanţilor şi siguranţa instalaţiilor în care se execută lucrările sau a instalaţiilor vecine.

Menţionăm că operatorii economici care execută lucrări sub tensiune trebuie să aibă electricieni autorizaţi, în număr suficient pentru aplicarea tehnologiei specifice fiecărui tip de instalaţie.