În practica judiciară naţională s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar privind interpretarea şi aplicarea unor dispoziţii din Codul penal.

În acest sens a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor vizând problema de drept a “Tratamentului sancţionator aplicat pluralităţii de infracţiuni atunci când primul sau/şi al doilea termen al pluralităţii intermediare este format dintr-un concurs de infracţiuni”, solicitându-se interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 44 alin. (2) din Codul penal.

Practica instanţelor

Într-o primă orientare jurisprudenţială s-a considerat că, atunci când primul şi/sau al doilea termen al pluralităţii intermediare este format dintr-un concurs de infracţiuni, toate pedepsele aplicate pentru infracţiunile comise se contopesc în cadrul unei operaţiuni unice potrivit regulilor referitoare la concursul de infracţiuni.

Argumentele pe care se întemeiază sunt de ordin legislativ, în sensul că în legea penală nu este prevăzută realizarea unei operaţiuni de contopire între pedepsele rezultante obţinute potrivit regulilor referitoare la concursul de infracţiuni. Mai mult, interpretând în sens contrar, s-ar ajunge ca sporul final de pedeapsă să conţină şi sporurile de pedeapsă anterior aplicate.

În cea de-a doua orientare jurisprudenţială s-a apreciat că, atunci când primul şi/sau al doilea termen al pluralităţii intermediare este format dintr-un concurs de infracţiuni, pedepsele aplicate nu pot fi contopite într-o singură operaţiune de individualizare, potrivit regulilor de la concursul de infracţiuni, considerându-se că, deşi pluralitatea intermediară este sancţionată în baza regulilor stipulate la art. 39 din Codul penal, există totuşi două forme distincte de pluralitate, iar această situaţie trebuie să se reflecte în algoritmul de determinare a pedepsei finale rezultante.

Recursul în interesul legii a fost admis

Prin Decizia nr. 7/2020 publicată în Monitorul Oficial nr. 486/2020 recursul în interesul legii a fost admis.

Împrejurarea că pluralitatea intermediară este o formă a pluralităţii de infracţiuni, cu asemănări atât cu recidiva postcondamnatorie, cât şi cu concursul de infracţiuni, de natură a demonstra perseverenţă infracţională, şi faptul că pedeapsa aplicată definitiv anterior nu şi-a atins scopul pot fi valorificate în procesul de individualizare în cazul fiecărei infracţiuni din structura celui de-al doilea termen al pluralităţii intermediare.

În consecinţă, aspectele care dovedesc că pluralitatea intermediară de infracţiuni poate fi considerată o cauză de agravare a răspunderii penale nu pot fi argumente pentru interpretarea extensivă a dispoziţiilor art. 44 alin. (2) din Codul penal şi aplicarea unei sancţiuni mai severe, calculată în altă modalitate decât prin contopirea pedepselor ce alcătuiesc termenii pluralităţii intermediare, într-o singură operaţiune de contopire.

Prin urmare, admite recursul în interesul legii şi stabileşte că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 44 alin. (2) din Codul penal, în cazul pluralităţii intermediare de infracţiuni, în ipoteza în care primul şi/sau al doilea termen al pluralităţii intermediare este format dintr-un concurs de infracţiuni, contopirea tuturor pedepselor stabilite se realizează, în cadrul unei operaţiuni unice, potrivit dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni.