Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată cu soluţionarea recursului în interesul legii vizând interpretarea dispoziţiilor care reglementează taxele judiciare de timbru.
Instanţele de judecată nu au un punct de vedere unitar în ceea ce priveşte modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, în ipoteza acţiunilor introduse pe rolul instanţelor sub imperiul prevederilor Legii nr. 146/1997, în cadrul cărora s-au formulat cereri (accesorii, incidentale; incidente procedurale; căi de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti) după intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, problema fiind aceea dacă aceste cereri ar trebui să fie supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de noua reglementare sau ar trebui să fie supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ anterior.
Într-o primă orientare jurisprudenţială, s-a considerat că dispoziţiile art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 se interpretează în sensul că acest act normativ este aplicabil doar acelor cereri (accesorii, incidentale, alte incidente procedurale) formulate în cadrul unei acţiuni introduse după data intrării sale în vigoare, iar nu şi cererilor (accesorii, incidentale, alte incidente procedurale) formulate după intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, însă în cadrul unei acţiuni introduse cât timp erau în vigoare prevederile Legii nr. 146/1997.
În cea de-a doua orientare jurisprudenţială s-a arătat că dispoziţiile art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 se interpretează în sensul că acest act normativ este aplicabil atât cererilor (accesorii, incidentale, alte incidente procedurale) formulate în cadrul unei acţiuni introduse după data intrării sale în vigoare, cât şi cererilor (accesorii, incidentale, alte incidente procedurale) formulate după intrarea sa în vigoare, însă în cadrul unei acţiuni introduse cât timp erau în vigoare prevederile Legii nr. 146/1997.
Prin Decizia nr. 25/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 31/2021, ÎCCJ a stabilit că în cazul proceselor începute sub imperiul Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru tuturor cererilor formulate în cadrul acestora, cereri accesorii, incidentale şi incidente procedurale, precum şi căilor de atac, ordinare şi extraordinare, le sunt aplicabile, în ceea ce priveşte taxa judiciară de timbru, dispoziţiile acestei legi, iar nu cele ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013.